Biserica Ortodoxă Română îi pomenește în ziua de duminică pe Sfântul Xenofont și soția sa, Maria, dar și pe cei doi fii ai acestora: Arcadie și Ioan. Tot în această zi credincioșii îl mai cinstesc și pe Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, fostul Mitropolit Iosif Naniescu născut în Basarabia.
Calendar ortodox pentru ziua de duminică, 26 ianuarie 2020
Potrivit calendarului ortodox în ziua de duminică, 26 ianuarie 2020, este pomenit Sfântul Xenofont, unul dintre cei mai bogați oameni din Constantinopol. Alături de acest sfânt mai este pomenită și soția sa Maria, precum și doi copii ai cuplului care poartă numele de Arcadie și Ioan.
Biserica ne învață că Xenofont și soția sa Maria și-au dus viața potrivit voii lui Dumnezeu. Cei doi au hotărât să-și trimită copiii să învețe la o școală din Beirut, în Fenicia, dar pentru că tatăl lor s-a îmbolnăvit au fost chemați de urgență la căpătâiul lui. Datorită credinției sale în Dumnezeu și rugăciunilor, Xenofont s-a vindecat și cei doi băieți s-au întors înapoi la studii.
„Socotesc că nu vă va fi de trebuință alt învățător, căci învățătura cea din casă prin cuvinte și închipuită prin fapte mai folositoare este decât învățătura cea din afară”, le-a spus Xenofont celor doi copii veniți la căpătâiul său.
Arcadie și Ioan, fii lui Xenofont, au intrat în monarhism în țări diferite
Xenofont s-a vindecat printr-o minune, iar cei doi fii s-au întors înapoi la studii. Din nefericire, în timpul călătoriei pe mare, corabia a fost distrusă de o furtună puternică. Arcadie și Ioan s-au rugat la Dumnezeu pentru salvare și au ajuns pe uscat, dar fiecare în altă țară.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ioan a ajuns în Melfitan, iar Arcadie în Tetrapirghia. Fiecare dintre cei doi a crezut că celălalt și-a pierdut viața pe mare și a trăit în mare întristare. Drept mulțumire pentru faptul că nu au pierit în timpul furtunii cei doi frați au îmbrăcat haina monahală, în locuri diferite.
După doi ani de la producerea acestui eveniment Xenofont s-a speriat că nu a mai primit nicio veste de la copiii săi. Așa a ajuns Xenofont să trimită o slujă la Beirut, dar aceasta nu i-a găsit pe Arcadie și Ioan transmițând că au pierit pe mare.
Xenofont nu și-a pierdut speranța și s-a rugat neîncetat pentru fii săi. Într-un vis i-a apărut că Arcadie și Ioan sunt în viață, așadar Xenofont și soția sa Maria au plecat în căutarea lor. După ce și-au văzut băieții au decis să intre în monarhism și au primit de la Dumnezeu darul de a face minuni.
În altă ordine de idei, în această zi Biserica Ortodoxă îi mai pomenește pe Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfântul Cuvios Simeon cel Bătrân, Sfântul Cuvios Amona, Sfinții Mucenici Anania, preotul Petru, temnicerul și alți șapte ostași, precum și Sfântul Cuvios Gavriil și cei doi mucenici din Frigia.