Calendar ortodox: duminică, 15 decembrie. Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mucenic Elefterie. Credincioșii au dezlegare la pește

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
14/12/2019, 16:31
Calendar ortodox: duminică, 15 decembrie. Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mucenic Elefterie. Credincioșii au dezlegare la pește
Mâine, 15 decembrie, este cinstit Sfântul Mucenic Elefterie. Sursa foto: doxologia.ro

Credincioșii îi sărbătoresc duminică aceasta, 15 decembrie, pe Sfântul Mucenic Elefterie și pe Sfintele Mucenițe Antia și Suzana. Totodată, pentru că ne aflăm în Postul Crăciunului duminica aceasta este dezlegare la pește.

Calendar ortodox pentru duminica aceasta, 15 decembrie 2019

Sfântul Mucenic Elefterie s-a născut într-o familie de nobili creștini, dar avea să rămână orfan încă de la o vârstă fragedă. Crescut la Roma doar de mama sa, Antia, Elefterie a fost educat de însuși Episcopul Romei, Anichit.

Episcopul a văzut care sunt darurile pe care le-a primit Elefterie de la Dumnezeu și l-a hirotonisit diacon încă de la vârsta de 15 ani. Pentru că lumina sufletului său de copil era foarte puternică Cuviosul Elefterie a ajuns 3 ani mai târziu preot (la 18 ani), iar la 20 de ani, episcop al Iliricului.

Împăratul Adrian l-a supus pe Elefterie la chinuri groaznice

Ca și episcop al Iliricului Sfântul Mucenic Elefterie a atras foarte mulți oameni la creștinism și i-a învățat să-l iubească pe Hristos. Vâzând acestea împăratul Adrian i-a ordonat comandantului Felix să-l aresteze și să-l aducă negreșit la Roma.

Felix a sosit la Valona, orașul unde era episcop Elefterie, și l-a surprins pe acesta chiar în timpul slujbei. Văzând cele petrecute inima lui Felix s-a umplut de iubire și a trecut la creștinism fiind botezat de Sfântul Elefterie.

Împăratul Adrian nu s-a lăsat și l-a supus pe Elefterie la chinui îngrozitoare. Acesta a fost biciuit, ars pe un pat de fier, s-a aruncat cu smoală clocotită în el și mai apoi a fost aruncat în cuptorul de foc. Călăii împăratului nu au lăsat lucrurile așa, ci au tăiat și cinstitul cal al Sfântului.

O parte din moaștele Sfântului Elefterie sunt într-o Biserică din România

Mama lui Elefterie, Antia, a fost și ea omorâtă. Femeia a fost ucisă cu sabia în momentul în care își îmbrățișa și săruta fiul mort. Moaștele Sfântului Elefterie și ale mamei sale au fost mutate la Valona (Albania de astăzi) unde fac și astăzi minuni.

O parte din sfintele sale moaște au fost aduse și în țara naostră, la una dintre catedralele din București. Este vorba de Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, locașul ridicat în perioada de după primul Război Mondial.

„Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie ne arată o tinerețe pusă în slujbă lui Hristos în modul cel mai deplin, un curaj în a-L mărturisi pe Hristos și o lucrare a Duhului Sfânt în el încât nu numai că a suferit, ci și a convertit pe mulți la credința în Hristos”, spune Preafericitul Părinte Daniel într-una dintre predicile sale.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles