9 noiembrie este o zi importantă pentru credincioșii din întreaga țară, întrucât credincioșii din țara noastră săvârșesc pomenirea sfântului ierarh Nectarie din Eghina, episcop al Pentapolisului, Potrivit calendarului creștin ortodox, acesta s-a născut într-o familie săracă și greu încercată de pe malul mării Marmara. Inițiat în tainele creștine de părinți la 14 ani a decis că este momentul să plece la Constantinopol pentru a-și dedica viața propovăduirii cuvântului Domnului. De asemenea, și-a îndrumat mereu supușii pe calea cea bună, în ciuda chinurilor groaznice pe care a fost nevoit să le îndure.
Calendar ortodox pentru ziua de 9 noiembrie
„În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios că să predea că învăţător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creştin bogat din insulă şi cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-şi completeze studiile la Atena şi să obţînă, în 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie din capitală Greciei.
Tot în acest an, 1885, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit şi predicator, secretar patriarhal şi reprezentant al său la Cairo”, se arată în calendarul ortodox.
Pomenirea Preacuviosului Ioan Colovul
Tot pe 9 noiembrie, credincioșii îl pomenesc pe Preacuviosul Ioan Colovul, cel care cu pace s-a săvârșit. Potrivit calendarului creștin ortodox, acesta a deprins tainele credinței de la călugării Mănăstirii Sfântului Pimen cel mare, unde s-a refugiat încă de la o vârstă fragedă, alături de fratele său, Daniel.
„Odată, Sf. Ioan i-a spus fratelui său mai mare că i-ar plăcea să nu-şi mai facă griji pentru ce mănâncă sau cu ce se îmbracă şi să poată trăi că îngerii din ceruri. Daniel l-a lăsat să meargă în pustie că să se lupte cu ispitele.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Lepădându-şi hainele, într-o noapte foarte rece, Ioan şi-a părăsit chilia şi a plecat. Însă după o săptămână, foamea l-a mânat înapoi. Ajungând la uşa chiliei, Ioan a început să bată. „Cine-i acolo?” a întrebat Daniel. „Eu sunt, Ioan, fratele tău.” Daniel însă i-a răspuns, „Ioan a devenit înger, el nu mai este printre oameni.” Ioan a continuat să bată însă Daniel i-a dat drumul înăuntru abia dimineaţă. Apoi i-a spus: „Tu eşti bărbat şi că să mănânci, trebuie să munceşti.” Sf. Ioan a plâns cu amar şi şi-a cerut iertare”, se arată în calendar.