5 noiembrie este o zi importantă pentru toți credincioșii, întrucât sunt prăznuiți sfinții mucenici Galaction și Epistimi. Potrivit calendarului creștin ortodox, aceștia s-au născut și au trăit în orașul sirian Emesa, dedicându-și întreaga viață propovăduirii cuvântului Domnului, în ciuda chinurilor pe care au fost nevoiți să le îndure.
Calenda rortodox pentru ziua de 5 noiembrie
„În oraşul sirian Emesa trăia un cuplu bogat şi faimos, format din Clitofont şi Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoţi păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuşi nu s-au învrednicit. În fruntea oraşului se află atunci guvernatorul sirian Secund, numit de români, care era un aspru prigonitor al creştinilor. Pentru a-i intimida, acesta obişnuia să prezinte pe străzi uneltele de tortură folosite de el. Simplă suspiciune de a face parte din „sectă galileiană” (aşa erau numiţi creştinii de către păgâni), era de ajuns că să fii arestat şi torturat. În ciuda acestor practici, mulţi dintre creştini au preferat să se dea pe mâna lor că să sufere pentru Hristos.
Un bătrîn pe nume Onufrie, care îşi ascundea meseria de preot şi monah sub haine de cerşetor, mergea din casă în casă pentru a cerşi, propovăduind religia lui Hristos oriunde simţea că putea întoarce pe păgâni la calea cea dreaptă. Într-o zi acesta a ajuns la poartă casei lui Leuchipe. Dîndu-i pomană, bătrânul a văzut-o pe femeie foarte tristă şi a întrebat-o care este cauza. Spunîndu-i despre necazul ei din familie, Onufrie a început să o consoleze, vorbindu-i de singurul Dumnezeu adevărat, cel atoateştiutor şi atotputernic, care miluieşte şi ascultă rugăciunea celor care se întorc la El cu credinţă. Sufletul lui Leuchipe s-a umplut de speranţă şi a acceptat să fie botezată la creştini”, se arată în calendarul ortodox.
Pomenirea preacuviosului părinte Grigorie
Tot pe 5 noiembrie este pomenit și preacuviosului părinte Grigorie, Arhiepiscopul Alexandriei. Acesta și-a îndrumat mereu semenii pe calea credinței, chiar dacă tiranii acelor vremuri îi pedepseau aspru pe cei care îndrăzneau să-și deschidă sufletele în fața lui Dumnezeu.
„Acest între sfinți Părintele nostru Grigorie din tânara vârsta a iubit pe Hristos și s-a împodobit pe sine cu toate virtuțile cele după Dumnezeu. Drept aceea, după savârsirea preasfântului papa al Alexandriei, din dumnezeiască pronie a fost hirotonit arhiepiscop Alexandriei, de către episcopii ce se adunaseră împreuna și de către poporul iubitor de Hristos. Și s-a făcut prea ales dascăl Ortodoxiei, fiind blând, smerit, milostiv, părinte sărmanilor, sprijinitor văduvelor, povățuitor rătăciților, doctor bolnavilor, mângâiere celor scârbiti”, se arată în calendar.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17