Calendar ortodox 4 martie. Creștinii ortodocși îl pomenesc în această zi pe Sfântul cuvios muncenic Conon, care a trăit pe vremea sfinților apostoli. Deși părinții l-au căsătorit, el a preferat să trăiască în feciorie alături de soția lui. El L-a făcut pe Dumnezeu cunosct închinătorilor la idoli, dar a fost prins la porunca ighemonului Magnus și bătut. A fost scăpat de mulțime și dus la casa lui, unde a mai trăit doi ani, apoi a plecat la Dumnezeu.
Calendar ortodox 4 martie
Tot în această zi mai este pomenit și preacuviosul părinte Marcu monahul (Ascetul), făcătorul de minuni. A studiat Scripturile și a ajuns la desăvârşirea cea mai înaltă în sihăstrie şi în virtute. A făcut nenumărate minuni, iar odată, când la el a venit o hienă sălbatică ce avea cu ea un pui orb, părintele Marcu i-a redat acestuia vederea. Hiena i-a adus după câteva zile în dar o piele de berbec, dar părintele nu a primit-o, pentru că aceasta nu i-a făgăduit că nu va mai ataca oile oamenilor.
Se spune că preotul mănăstirii nu a dat niciodată Sfintele Taine monahului Marcu, ci un înger era cel care îl împărtășea, iar capul lui era luminat pe dinăuntru de Duhul Sfânt.

Pomenirea Sfântului cuvios mucenic Conon
Calendar ortodox 4 martie. În această zi este pomenit Sfântul cuvios mucenic Conon. Potrivit sinaxarului calendarului ortodox, „Sfântul Conon a trăit pe vremea sfinţilor apostoli. Era fiul lui Nestor şi al Nadei, dintr-un sat numit Vidani. Părinţii săi, la vremea cuvenită l-au căsătorit, dar el a dorit să trăiască cu femeia lui în feciorie. Se zice că însuşi arhanghelul Mihail l-a învăţat credinţa în Hristos, l-a botezat în numele de viaţă făcătoarei Treimi, l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi i-a dat puterea de a săvârşi lucruri minunate. Drept aceea el a plecat şi pe femeia lui Ana (căci aşa se numea aceasta), să fie de un gând cu dânsul şi să trăiască laolaltă în feciorie şi a botezat şi pe părinţii lui, după ce i-a adus mai întâi la credinţa lui Hristos. Apoi, a înduplecat pe tatăl său Nestor să sufere mucenicia pentru Hristos. Pe închinătorii la idoli care voiau să aducă jertfă unui demon întunecat şi necurat ce se găsea într-o peşteră, i-a făcut să cunoască pe Dumnezeul tuturor.
Sfârşitul său mucenicesc a fost astfel: când ighemonul Magnus a venit în ţinutul acela, aducând cu sine poruncile împărăteşti, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, şi a fost bătut cumplit. Când mulţimea a auzit despre aceasta a alergat ca să scoată pe sfânt din mâinile ighemonului şi să-l pedepsească pe acesta pentru fapta făcută. Ighemonul aflând aceasta, a fugit; iar mulţimea dezlegând pe sfânt şi ştergându-i rănile de sânge, l-a adus la casa lui, unde a mai trăit doi ani, după care s-a mutat către Domnul.”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii