Calendar ortodox 4 decembrie. Creștinii o preaslăvesc pe Sfânta Varvara. Două lucruri pe care nu trebuie să le faci azi

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
03/12/2019, 14:19
Calendar ortodox 4 decembrie. Creștinii o preaslăvesc pe Sfânta Varvara. Două lucruri pe care nu trebuie să le faci azi
Pe 4 decembrie o sărbătorim pe Sfânta Varvara. Sursa foto: adevarul.ro

4 decembrie este o zi foarte importantă pentru credincioșii din întreaga țară, întrucât se săvârșește pomenirea Sfintei Mucenițe Varvara. Potrivit calendarului ortodox, aceasta a trăit în cetatea Heliopolis, pe timpul împăratului Maximian.

Din turnul său, Sfânta Varvara le împărtășea păzitoarelor tainele credinței

Din turnul în care era captivă, Sfânta Varvara le dezvăluia păzitoarelor sale adevăul despre zei și le iniția în tainele credinței. Din cauza frumuseții sale trupești, tatăl, păgânul Dioscor, a închis-o într-un turn, considerând că nimeni nu este vrednic să o vadă pe fiica sa.

 „Zeii pe care ii cinstește tatăl meu sunt făcuți de mâini omenești. Pe cei de aur și de argint i-au făcut zlatarul (argintarul) și pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul.

Deci, cum acei zei făcuți au putut zidi această luminată înălțime cerească și o frumusețe că această pământească, neputând ei singuri nici umblă cu picioarele, nici lucra cu mâinile?”, spunea aceasta.

Ce nu trebuie să faci în această zi de sărbătoare

Ca majoritatea sărbătorilor importante, ziua Sfintei Varvara nu duce lipsă de tradiții, obiceiuri și superstiții pe care credincioșii au grijă să le respecte cu sfințenie.

Astfel, pe 4 decembrie, părinții obișnuiesc să însemneze copiii pe frunte și pe față cu semnul Sfintei Cruci, având degetul înmuiat în miere. De asemenea, se spune că nu este bine să muncești, să speli sau să mănânci fasole. În credința populară, Sfânta Varvara este considerată protectoarea copiilor, pe care îi apără de boli, în special de pojar.

Trebuie, însă, ca această zi să fie cinstită așa cum se cuvine, motiv pentru care ortodocșii din România, dar și din întreaga lume nu încalcă nici măcar una dintre regulile nescrise.

În plus, minerii au ales-o pe Varvara drept patroana lor spirituală, astfel că nimeni nu mai intră în mină, ci petrece și se bucură, exact așa cum îi plăcea Sfintei.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles