Conform calendarului ortodox, azi, 3 februarie, se face pomenirea dreptului Simeaon, primitor de Dumnezeu și a proorociței Ana. De asemenea, tot azi este prăznuirea sfinților mucenici Adrian și Evul, sfântul mucenic Vlasie Bouarul, pomenirea proorocului Azaria, feciorul lui Addo, care s-a săvârșit în pace, mucenicii Pavel și Simion, dar și pomenirea Claudiu, care s-a săvârșit în pace.
„Sfântul Duh împlineşte voinţa comună a Celor Trei, fiind trimis de Tatăl şi transmis de Fiul.Postul este doctorul sufletelor noastre. Îl face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi amintească de toate lipsurile vieţii sale. Lumea asta o ţine Dumnezeu până ce se va împlini numărul îngerilor căzuţi din sufletele drepţilor.Vedem că celor ce navighează pe mare nu li se spune izbaviţi pentru că au parcurs atâtea şi atâtea mile, ci doar când au ajuns în port şi calcă pe pământ”, a lăsat în urmă Simeon.
Calendar ortodox 3 februarie: Sfântul Simeon
Sfântul Simeon a adus vestirea de mai înainte de Duhul Sfânt că nu va muri până după ce-l va vedea cu ochii lui pe Hristos. Ana proorocița era fata lui Fanil din neamul lui Așer. După ce a locuit cu bărbatul ei timp de 7 ani de zile, a rămas la Templu toată viața, rugându-se. Acest fel de viață i-a adus vederea cu Domnul, la Templu, la 40 de zile după nașterea Sa în trup. Atunci i-a mulțumit lui Dumnezeu și Ana a proorocit dpre Dânsul: „Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul; Acesta este Hristos, despre Care au proorocit toţi proorocii. Deci, făcându-se acestora astăzi pomenire, însemnăm şi propovăduim pogorârea şi iubirea de oameni pe care a făcut-o pentru noi Dumnezeu.”
„Lumea toată n-o avem pentru nevoile trupeşti”
„Să nu dispreţuim mântuirea noastră şi să nu ne îndreptăţim păcatele prin diferite pricini, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfinţenie. Totul este posibil acum, ca şi în vechime, şi nu numai voinţa singură ne poate urca la acele înălţimi.
Să pregătim voinţa. Dumnezeu este gata să ne îndumnezeiască, dar numai cu consimţământul nostru şi nu contra voinţei noastre. Iar noi fugim ca nişte laşi, respingând această fericire”, a lăsat în urmă sfântul Simeon.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet