Pe data de 22 februarie, Biserica Ortodoxă pomenește aflarea moaştelor sfinţilor mucenici din Evghenia, care s-a întâmplat în zilele împăratului Arcadiu, dar și a sfintei Antușa și a celor 12 slujitori ai ei, pomenirea sfântului mucenic Sinetos, dar și a preacuvioşilor părinţilor noştri Talasie şi Limneu.
Pe când scaunul Constantinopolului era cârmuit de preasfinţitul Toma, mulţime de sfinte moaşte s-au aflat zăcând în pământ. Îndată au fost ridicate, cu cinste, de arhiereu şi făcându-se acolo adunare de mult popor, mulţi s-au tămăduit de boli fără de leac. Iar după câţiva ani, prin dumnezeiasca arătare, s-a descoperit unui oarecare Nicolae, care era cleric şi scriitor bun, că unele dintr-acele moaşte erau ale lui Andronic şi ale Iuniei, de care pomeneşte dumnezeiescul apostol Pavel în Epistola către Romani.
Calendarul ortodox îl pomenește pe 22 februarie și pe părintele Atanasie
În aceeași zi, are loc pomenirea preacuviosului părinte şi mărturisitor Atanasie, cel din mănăstirea sfinţilor Petru şi Pavel. Acest cuvios s-a născut în Constantinopol, având părinţi cucernici, cinstitori de Dumnezeu şi foarte bogaţi. Fiind evlavios, din fragedă vârstă a dorit să îmbrace schima monahicească. Pentru aceasta ducându-se într-o mănăstire care se găsea lângă Nocomidia, în apropierea mării, a fost tuns acolo. Şi atât s-a înălţat cu faptele bune, încât şi împăraţilor s-a făcut cunoscut. Pe vremea lui Leon sfărâmătorul de icoane, fiind însă pârât că cinsteşte preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amară izgonire şi la necazuri. Rămânând însă neplecat în credinţa ortodoxă până la sfârşit păzind-o, s-a mutat către Domnul.
Pe 22 februarie,mai are loc pomenirea sfintei Antusa şi a celor doisprezece slujitori ai ei, care de sabie s-au săvârşit, pomenirea sfântului mucenic Sinetos, dar și a preacuvioşilor părinţilor noştri Talasie şi Limneu.
Dintre aceştia, Talasie şi-a făcut o locuinţă de sihastru într-un munte oarecare, pe toţi covârşind cu curăţia vieţii şi cu smerenia gândului. Iar Limneu, fiind atras către viaţa sihăstrească, s-a dus la pomenitul Talasie, foarte tânăr fiind. Şi învăţând de la acela sihăstrească petrecere, de acolo s-a dus la pururea fericitul Maron, a cărui viaţă râvnind, s-a hotărât să vieţuiască fără de acoperământ. Şi ducându-se pe vârful unui munte ce se găsea deasupra unui sat cu numele Targala a petrecut acolo, vieţuind sihăstreşte; fără a-şi face colibă, cort sau căsuţă, ci numai cu un ţarc de pietre, pe sine ocolindu-se, avea cerul drept acoperământ. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu şi darul minunilor; încât şi demoni alunga şi boli vindeca, urmând întru totul sfinţilor apostoli.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Pe cei lipsiţi de vederi, ce erau siliţi să cerşească, i-a adunat laolaltă şi făcându-le chilii, după numărul lor, le-a poruncit să petreacă într-însele, aducându-le hrana de care aveau nevoie, de la cei ce veneau la dânsul. Şi timp de treizeci şi opt de ani încheiaţi petrecând fără de acoperământ, şi-a dat duhul lui Dumnezeu în pace.