Calendar ortodox 20 ianuarie 2020. Sfântul Eftimie cel Mare, trecut cu cruce neagră, sărbătorit de creștini mâine

Dan Suta   
în Stiri mondene
19/01/2020, 16:33
Calendar ortodox 20 ianuarie 2020. Sfântul Eftimie cel Mare, trecut cu cruce neagră, sărbătorit de creștini mâine
Sfântul Eftimie cel Mare, pomenit mâine de Biserica Ortodoxă. Sursa foto: doxologia.ro

În calendarul ortodox de mâine, 20 ianuarie 2020, Biserica îl pomenește pe Sfântul Eftimie cel Mare. Acest mare sfânt este trecut cu cruce neagră în calendar. Pe lângă Eftimie cel Mare, mai sunt pomeniți și Evlaviosul Leon cel Mare din Tracia, Sfântul Mucenic Zaharia și Sfânta Muceniță Ana.

Calendar ortodox 20 ianuarie 2020: Cine era Sfântul Eftimie cel Mare

Sfântul Eftimie cel Mare a trăit în secolul al IV-lea în timpurile împăratului Grațian. Acesta s-a născut într-un sătuc armean din pântece sterp și neroditor, deci venirea sa pe lume a venit ca un adevărat miracol pentru familie.

Numele Eftimie înseamnă în greacă „voie bună”, iar toată viața sa a avut această voie bună, fiind milos și omenos cu cei din jur, mai ales cu cei mai năpăstuiți de soartă care avea nevoie de cea mai puternică dintre lumini, lumina credinței.

A vindecat mulți oameni bolnavi, iar pe femeile sterpe le binecuvânta să poată face copii

La vârsta de 29 de ani, Eftimie cel Mare ajunsese într-o peșteră, în Ierusalim. În orașul sfânt a hrănit 400 de călători. A tămăduit pământul de nerodire și cu rugăciunile sale a ajutat multe femei să aducă pe lume copii, mai ales pe femeile care nu puteau naște.

„Știu să mă plec cinstite părinte, că te va asculta pe tine Dumnezeu, dacă te vei ruga; pentru că El face voia celor ce se tem de Dânsul. Deci, fiindcă atât de multă vreme a trecut și nu m-am putut învrednici a avea fiu, pentru că aceasta era stearpă, te rog cinstite părinte, roagă pe Iubitorul de oameni să ne dăruiască nouă fiu”, îi spunea Terevon sărăcinul, unul din cei care au crezut în minunile săvârșite de Eftimie, conform creștinortodox.ro.

Marele Eftimie a trecut la cele veșnice la vârsta de 97 de ani, după o viață în care a ajutat foarte mulți săraci și bolnavi.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×