Calendar ortodox, 19 septembrie: pomenirea sfinților mucenici Trofim și Savatie

Bogdan Solomon   
în Stiri mondene
18/09/2019, 17:00
Calendar ortodox, 19 septembrie: pomenirea sfinților mucenici Trofim și Savatie
Sfântul Mucenic Trofim este pomenit pe 19 septembrie

19 septembrie este o zi importantă pentru toți credincioșii, întrucât astăzi se săvârșește pomenirea sfinților mucenici Trofim și Savatie. Potrivit calendarului creștin-ortodox, aceștia și-au dedicat viața propovăduirii cuvântului Domnului, în ciuda chinurilor la care au fost supuși. Totodată, i-au îndemnat pe păgâni să urmeze calea credinței în Dumnezeu, chiar dacă împărații acelor vremuri interziceau acest lucru.

Calendar ortodox pentru ziua de 19 septembrie

Sfinţii mucenici au trăit în timpul împăratului roman Probus (276-282). Sfinţii Trofim şi Savatie se aflau în Antiohia, marele oraş al Antichităţii, atunci când era sărbătorit zeul Apolo. Îndureraţi de mulţimea care era pierdută în beţii şi petreceri fără măsură organizate pentru această sărbătoare, Sfinţii mucenici s-au rugau la Hristos Dumnezeu pentru sufletul închinătorilor la idoli. Au fost văzuţi şi au fost duşi în faţa guvernatorului.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Mărturisind că sunt creştini şi fiind bătuţi foarte rău, Savatie a murit în timpul torturii, iar Trofim a fost dus în Câmpul Sinadelor din Frigia, pentru a fi ucis în timpul sărbătorii păgâne a dioscurilor. Pe drumul care dura trei zile de mers pe jos, Sfântul Trofim a fost încălţat cu încălţăminte de fier care avea în ea mulţime de piroane ascuţite”.

Sfinții mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont
Sfinții mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont

Pomenirea sfântului mucenic Dorimedont

Alături de Trofim și Savatie, credincioșii îl prăznuiesc în ziua de 19 septembrie și pe sfântul mucenic Dorimedon, care a fost torturat la rândul său pentru că propovăduia cuvântul Domnului, chiar dacă acest lucru era strict interzis.

Sfântul Dorimedont a fost şi el descoperit şi torturat împreună cu Sfântul Trofim, fiind apoi amândoi aruncaţi fiarelor sălbatice, care nu s-au atins de ei. Cunoscut pentru ferocitatea sa, demnitarul imperial care ordona aplicarea torturilor a hotărât în cele din urmă ca celor doi sfinţi mucenici să le fie tăiate capetele. Şi aşa sfinţii mucenici Trofim si Dorimedont, după multe chinuri, au trecut la viaţa cea fără de moarte”, se arată în calendarul creștin-ortodox.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×