Calendarul ortodox prăznuiește pe data de 18 septembrie pe Sfântul Eumenie! Acesta a trăit în secolul al VI-lea și și-a călăuzit viața în sfințenie, așa cum i-a plăcut lui Dumnezeu. Primul lucru pe care l-a făcut pentru a putea urma drumul pe calea Domnului a fost să renunțe la avere, după cum se spune: „Nevoiţi-vă a intra prin poarta cea strâmtă, prin care, ca să poată intra cineva, două sarcini grele are a lepăda: averea şi trupul”.
Calendarul ortodox prăznuiește pe data de 18 septembrie pe Sfântul Eumenie
Așa a făcut și Sfântul Eumenie. Și-a împărțit averea săracilor și s-a călugărit. Sfântul Eumenie s-a umplut de harul Duhului Sfânt, încât a strălucit cu o lumină care nu putea fi ascunsă. Era asemeni versetului “Nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda” (Matei V, 14).
Datorită viețuirii sale a fost ales episcopul Gortinei. Propovăduiește Evanghelia la Roma și în Tebaida Egiptului. Sfântul Eumenie a fost tatăl sărmanilor, bogația nevoiașilor, mângâierea întristaților, vindecătorul bolnavilor și făcător de minuni.
Ce minuni a făcut Sfântul Eumenie
O dată a omorât cu rugăciunea un şarpe mare ce se repezise asupra lui, dar mai mare minune a făcut că pe şarpele iadului, pe diavolul l-a călcat, păşind peste dânsul prin rugăciune şi l-a alungat pe el de la turma lui Hristos cea încredinţată lui. Şi nu numai în Gortina, ci şi în Roma asupra diavolilor s-a înarmat pentru că, ajungând la Roma, prin semne şi minuni, pe mulţi i-a făcut a se mira; pe duhurile cele viclene le-a alungat din oameni, bolnavii a tămăduit, era făcător de pace în mijlocul vrajbelor şi al mâniilor. Ajungând la Tebaida în vreme de secetă, a pogorât ploaie din cer cu rugăciunea şi acolo sfârşindu-se cu pace, a început după viaţa cea vremelnică viaţa cea veşnică şi nesfârşită. Iar sfântul lui trup a fost mutat în Gortina, la scaunul lui, şi acolo l-au îngropat cu cinste.
Tot astăzi, facem pomenirea:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
– Sfintelor Mucenite Sofia si Irina;
– Sfintei Mucenite Ariadna din Frigia;
– Sfantului Mucenic Castor din Alexandria.