Calendarul creștin Ortodox indică astăzi, 16 noiembrie, prăznuirea Sfântului Apostol și Evanghelist Matei. Povestea sa de viață este uimitoare! Sfântul Matei l-a auzit pe Domnul spunându-i: „Urmează Mie”, așa că a decis să urmeze calea credinței.
El a spus în Evanghelia sa că l-a găzduit pe Domnul în casa sa și a lăsat tot și toate cele cunoscute în urmă. „În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin”
Calendar ortodox 16 noiembrie- Sfântul Apostol Matei
Sfântul Matei este cunoscut și ca Apostol dumnezeiesc, ce l-a descoperit în liniștea sa, la vamă, pe Domnul. Acesta a primit puterea Sfântului Duh, apoi a scris Evanghelia în evreiască. Chiar în ziua Cincizimii a fost înzestrat cu puterea credinței și cu iubirea pentru Domnul. La 8 ani după înălțarea lui Iisus Hristos, Sfântul Apostol Matei a trimis evreilor luminați Evanghelia. Apostolul Mihai a stat aproape de Hristos, alături de alți ucenici și apostoli care îl înconjurau.
„Ia aceasta şi, pogorându-te din munte şi mergând la cetatea Mirmina, sădeşte toiagul acesta înaintea uşii bisericii de acolo, unde făcând rădăcini şi înălţându-se din mâna Mea cea dreaptă, se va face copac mult-roditor; şi din vârful crengilor sale se va pogorî mursa de miere, iar din rădăcina sa va ieşi izvor de apă, cu care spălându-se oamenii cetăţii, cei cu mintea de fiară, şi din mursa copacului împărtăşindu-se, li se vor îndulci simţirile şi vor înceta a mai face fărădelegi.
Atunci Matei, primind cu cucernicie toiagul cel dat de Domnul, s-a pogorât din munte şi s-a dus la Mirmina. Iar femeia împăratului parţilor, Fulvana cu numele, având demon viclean, a întâmpinat pe apostol împreună fiind ea cu fiul şi cu fiica-sa, care şi aceştia erau ţinuţi de duhuri necurate. Şi toţi, cu glasuri aspre şi cu săltări sălbatice, strigau în preajma apostolului, zicând: „Cine te-a silit ca să vii aicea şi la locurile noastre? Sau cine este Cel ce ţi-a dat ţie toiagul acesta spre pierzarea noastră?”, I-a spus Hristos. Apostolul Matei i-a spus că a vindecat pe cei în nevoie și că a certat duhurile necurate și rele.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet