Nicolae Ceaușescu și Elena au fost căsătoriți până când moartea i-a despărțit, iar moartea a venit în ziua de Crăciun, în anul 1989. Înainte să fie executați, Ceaușescu a vrut să fie gentilom cu Elena, ca în fiecare an. Cei doi își sărbătoreau anii de căsnicie pe 23 decembrie, însă în anul 1989, având în vedere situația tensionată care exista în România, iar fostul dictator avertizat fiind că se împute treaba, cei doi au renunțat la a mai sărbători ceva.
Cadoul secret pe care i l-a dat Nicolae Ceaușescu Elenei în 1988: un colier comandat din străinătate
Cu toate acestea, la ultima lor aniversare, care ar fi avut loc în anul 1988 (n.r.: Nicolae și Elena s-au căsătorit pe 23 decembrie 1947, conform unor documente oficiale prezentate de istoricul Lavinia Betea), Nicolae a vrut să o surprindă pe femeia vieții lui cu un buchet imens de flori și un colier pe care fosta primă doamnă nu l-a purtat niciodată pentru că nu i-ar fi plăcut. De altfel, în legătură cu o mare parte a bijuteriilor pe care le dețineau soții Ceaușescu nu se știe unde a ajuns.
Se știe că Nicolae și Elena adorau lucrurile grandioase, extrem de prețioase, chiar dacă astăzi sunt privite ca un kitsch. Elenei îi plăcea să primească obiecte făcute manual precum ștergare sau diferite accesorii vestimentare, dar era înnebunită și după bijuterii, în special perle.
Elena refuza unele cadouri de frică ori pentru că nu erau valoroase
Se spune că Elena ar fi refuzat multe cadouri pe care le primea în diferitele delegații unde îl însoțea pe nea Nicu pentru că nu erau toate de valoare, ori pentru că se temea că i-ar pune viața în pericol. Așadar, colierul pe care nu l-a mai purtat niciodată Elena rămâne una dintre bijuteriile care au dispărut și despre care nu se știe nimic. Nicolae ar fi comandat bijuteria din străinătate, iar pentru prelucrarea ei a fost nevoie de câteva luni.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17