Bunicul Traian Băsescu și-a răsfățat nepoțelul de ziua sa. GALERIE FOTO

Alexandra Chivu   
în Imagini de ultima ora
03/02/2019, 13:25
Bunicul Traian Băsescu și-a răsfățat nepoțelul de ziua sa. GALERIE FOTO GALERIE FOTO
Bunicul Traian Băsescu și-a răsfățat nepoțelul care a împlinit patru ani

Mare petrecere în familia lui fostului președinte, căci fiica lui cea mică, Elena, l-a aniversat pe băiatul ei, Traian jr. Așadar, după cum era și normal, Traian Băsescu, joi, și-a răsfățat nepoțelul de ziua sa în care a împlinit 4 ani.

La petrecere s-au aflat și ambii părinți, în pofida faptului că nu mai formează un cuplu și în acte. Cei doi, Elena Băsescu și Bogdan Ionescu, zis Syda, au divorțat în 2016, însă au rămas în relații amiabile de dragul celor doi copii pe care îi au împreună.

Bunicul Traian Băsescu s-a dat peste cap pentru a-l răsfăța pe nepoțel de ziua sa

Micuțul cu ochii albastri a fost încântat de tortul decorat cu personajul său preferat, Batman, dar și de darurile primite. Cu toate acestea, se pare că prăjitura cu supereroul său preferatnu l-a mulțumit și entuziasmat atât de tare precum a făcut-o vedeta dintre cadouri: o mașină de poliție pe care a primit-o de la bunicul său, în care micuțul s-a distrat alături de surioarele lui.

Bunicul Traian Băsescu și-a răsfățat nepoțelul de ziua sa. GALERIE FOTO
Familia Băsescu

Așadar, se pare că nimic nu a stricat ziua lui Traian jr., nici măcar faptul că relația dintre mama și tatăl său nu mai este ca odinioară, însă de asta se asigură și părinții.„Relația pe care am cu Elena e extraordinară.

Bunicul Traian Băsescu și-a răsfățat nepoțelul de ziua sa. GALERIE FOTO
Imagine de la ziua de naștere a micuțului Traian jr.

Amândoi avem aceleași priorități și anume copiii pe care îi avem împreună: Sofia Anais (5 ani şi 5 luni) și Traian Jr. Ne înțelegem de minune și la program, pe lângă miercurile și cele două weekenduri pe lună, pe care le stau cu copiii, se mai adaugă și vacanțele și mini-vacanțele acestora, perioade pe care le stabilesc tot cu Elena, în funcție de activitățile celor mici, cum ar fi înot, ski, balet”,  a spus Bogdan Ionescu pentru Click!.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×