O furtună puternică va lovi Olanda, iar Ministerul de Externe a emis o avertizare de călătorie pentru cetățenii români care urmează să ajungă pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos!
Avertizare de călătorie în Țările de Jos
Furtuna Ciara va lovi Regatul Ţărilor de Jos în cursul zilei de duminică, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale.
Conform prognozelor, sunt aşteptate precipitaţii şi rafale de vânt cu viteze de până la 120 km/oră terestru şi 140 km/oră pe mare. Din cauza vântului puternic, sunt posibile perturbări ale traficului aerian – întârzieri şi anulări de zboruri pe Aeroportul Internaţional Schiphol Amsterdam, precizează MAE.
Furtuna Ciara vine cu rafale de vânt de 120 de km/h pe uscat și 140 de km/h pe mare
De asemenea, sunt posibile perturbări ale circulaţiei rutiere şi feroviare din cauza căderilor de copaci pe carosabil sau pe calea ferată. Se recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze viteza de mers la condiţiile meteo, precum şi să respecte semnalizările temporare.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: +31(0)703541580; +31(0)703228612; +31(0)703319980, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Haga: +31(0)622823300 şi telefonul de urgenţă al secţiei consulare: +31(0)651596107.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://haga.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.