Un nou atac armat a avut loc pe teritoriul american. Un individ necunoscut a deschis focul în centrul orașului Seattle, iar cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Alte șapte persoane au fost rănite și au fost duse de urgență la spital.
Atac armat la întâmplare în Statele Unite ale Americii
Un individ necunoscut a deschis focul în centrul orașului american Seattle, miercuri, 22 ianuarie, în jurul orei 17:00. Șeful pompierilor din Seattle, Harold Scoggins, a declarat că cel puțin o persoană a murit, iar alte șapte au fost rănite grav și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Răniți au fost transportați de urgență la spital.
La fața incidentului s-au deplasat mai multe trupe speciale, dar atacatorul dispăruse. Șeful poliției din Seattle, Carmen Best, a spus că cel mai probabil atacul a fost comis de o singură persoană care acum este căutată de autoritățile locale.
Starea victimelor atacului din Seattle, destul de gravă
Persoana decedată a fost găsită într-o zonă intens tranzitată din centrul orașului Seattle. De asemenea, cele șapte persoane care au suferit răni în timpul atacului au ajuns de urgență la spital, iar unele dintre ele au intrat imediat în operație.
Purtătoarea de cuvânt a clinicii Harborview Medical Center, Susan Gregg, a declarat că una dintre victime, o femeie, se află în stare critică, în timp ce un bărbat este în stare gravă. De asemenea, ceilalți cinci sunt în afara oricărui pericol și au răni la nivelul picioarelor, pieptului, feselor şi abdomenului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Tot în cursul zilei de miercuri, 22 ianuarie, poliția americană a împușcat un suspect într-o altă parte a orașului. În plus, marți după-amiaza poliția din Seattle a fost anunțată de un bărbat împușcat într-un mall. Victima a murit în cele din urmă la spital în ciuda eforturilor medicilor.
America, ținta atacurilor armate. Kansas City, un oraș cu criminalitate ridicată
Autoritățile din SUA spun că atacul armat din Seattle este al treilea produs în ultimele două zile. Tot în urmă cu 2 zile, pe 20 ianuarie 2020, a avut loc un atac armat și în Kansas City. Două persoane au murit și alte 15 persoane au fost rănite.
Trei dintre cele 15 persoane rănite în urma atacului armat se află în stare critică, motiv pentru care medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire.
Primele informații arată că autorul acestui atac sângeros este un agent de securitate al barului în preajma căruia s-a produs incidentul. Polițiștii care au ajuns la fața locului nu l-au mai găsit pe agresor și nu cunosc motivele pentru care acesta a deschis focul.