Arest la domiciliu pentru fostul prefect de Constanța! Vă readucem aminte că acesta a ucis un bărbat într-un accident rutier, în timp ce conducea beat. Acum, judecătorii nu au ezitat și au decis plasarea lui Ioan Albu preț de 30 de zile în arest la domiciliu.
Arest la domiciliu pentru fostul prefect de Constanța!
Judecătoria Medgidia a respins cererea procurorilor pentru arestare preventivă. Totuși, decizia nu este una definitivă și poate fi contestată la Tribunalul Constanța.
Procurorii de pe lângă Judecătoria Medgidia au spus că Ioan Albu a condus sub influența băuturilor alcoolice un Range Rover. Fostul prefect al Constanţei ar fi intrat pe contrasens, lovind din plin un alt autoturism.
Alcoolemie record în timp ce a ucis un om
Din păcate, în urma impactului, un bărbat de 44 de ani a murit. Pe 20 februarie, procurorii de pe lângă parchetul Judecătoriei Medgidia au propus arestarea preventivă a lui Ion Albu pentru 30 de zile.
Acesta a fost acuzat de ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„La data de 16.02.2020, în jurul orelor 19.15 , inculpatul Albu Ioan, având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, a condus pe drumurile publice din județul Constanţa un autoturism marca Range Rover (…)
(…) iar în timp ce circula dinspre localitatea Ciocîrlia de Sus către comuna Cobadin, la km. 231+600m, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Peugeot, care circula regulamentar din sens opus şi care era condus de numitul T.A.
În urma accidentului, a rezultat decesul numitului T.A.”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 19:15, între Ciocârlia și Ciocârlia de Sus. Bărbatul decedat în urma accidentului, în vârstă de 44 de ani, avea o mică afacere cu termopane în comuna Adamclisi. Acesta era căsătorit și nu avea copii.