Antonia, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România, anunță că a fost nevoită să-și anuleze un concert planificat în Constanța din cauza unor probleme medicale. În mesajul postat pe o rețea de socializare, artista spune că a suferit de curând o intervenție chirurgicală și trebuie să stea departe de scenă o perioadă.
Antonia a anulat un concert programat la Constanța
Mesajul că Antonia și-a anulat un concert a fost postat de un club din Constanța, unde vedeta trebuia să susțină un concert, iar mai apoi artista l-a postat pe pagina ei de Facebook.
Cântăreața a confirmat că nu va putea să cânte în fața fanilor din motive medicale, întrucât a suferit de curând o intervenție chirurgicală, fapt ce presupune un repaus obligatoriu. Mesajul a fost postat mai întâi pe pagina clubului din Constanța, unde artista urma să cânte în acest weekend.
”Din păcate, Antonia nu poate susține concertul programat pe data de 31 ianuarie la Fratelli Constanța din motive medicale. Artista a trecut de curând printr-o intervenție chirurgicală care necesită repaos pentru 2 saptamani.
Concertul va fi reprogramat pentru o dată care va fi comunicată ulterior.” se arată în mesajul postat de Global Records pe pagina clubului unde artista trebuia să susțină un concert.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Mesajul artistei
“Regret că nu mă pot întâlni cu publicul de la Fratelli Constanța pe 31 ianuarie, așa cum era stabilit, însă operația prin care am trecut de curând nu îmi permite să urc pe scenă de data aceasta. Sper să ne vedem curand!”, a declarat Antonia în mesajul postat de organizatorii concertului.
După cum era de așteptat, fanii cântăreței din România au fost dezamăgiți de anularea concertului, însă o susțin pe artistă și îi doresc acesteia însănătoșire grabnică. Antonia nu a oferit mai multe informații legate de intervenția chirurgicală suferită și nici nu a precizat cât va trebui să stea departe de scenă.