Agenția Națională de Meteorologie a anunțat că vremea frumoasă va continua în următoarele zile, dar în weekend se va schimba radical. Meteorologii au transmis că la finalul săptămânii temperaturile vor fi cele specifice toamnei, iar ceața și burnița vor persista în special în zonele joase.
Cum va fi vremea în weekend-ul 26-27 octombrie. Unde va ninge
Dacă până acum ne-am bucurat de temperaturi de vară, iată că la finalul săptămânii vremea schimbă foaia și toamna își intră în drepturi. Meteorologii au anunțat că temperaturile vor începe să scadă, iar maxima va fi cu 10 grade mai mică decât în ultimele zile. Așadar, răcirea va fi accentuată și se va simți în toată țara. Ceața, burnița și ploile vor pune stăpânire pe România. La munte temperaturile de pe timpul nopții vor scădea sub pragul înghețului și va ninge. În centrul țării va persista ceața atât în cursul dimineții, cât și seara, iar în weekend temperaturile vor ajunge la normalul acestei perioade. În zonele joase din estul și sud-estul țării ceața va fi asociată cu burnița.
Vremea în Muntenia
În weekend maxima va scădea de la 20 de grade Celsius la numai 12-13 grade, așadar vor fi valori mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă din an. Sunt șanse foarte mari să plouă în zilele de 26 și 27 octombrie.
Vremea în Oltenia
Vremea va fi plăcută în Oltenia în acest weekend urmând ca de săptămâna viitoare temperaturile să scadă. Minimele vor fi cuprinde între 12 și 14 grade și probabilitatea de cădere a ploilor va crește.
Vremea în Moldova
Și în Moldova temperaturile de vară vor fi date uitării pentru că se așteaptă maxime sub cele normale pentru această perioadă. Prin urmare, va fi frig în weekend-ul 26-27 octombrie, iar aceste temperaturi se vor menține până la începutul lunii noiembrie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Vremea pe litoral
Pe litoralul românesc va fi plăcut la finalul acestei săptămîni, iar vremea urmează să se răcească de luni, 28 octombrie. Așadar, este ultimul weekend pe care românii îl mai pot petrece la malul Mării Negre.
Vremea în Banat
Vremea va intra într-un proces de răcire treptată, iar în weekend se vor înregistra în medie 11 grade Celsius. După cum se poate vedea temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă din an. S-ar putea să cadă și precipitații în acest final de săptămână.
Vremea în Crișana
Spre finalul săptămânii temperaturile vor scădea cu cel puțin 10 grade Celsius, așadar va fi destul de frig. Variațiile de temperatură vor fi mici de la o noapte la alta ceea ce înseamnă că toamna își intră în drepturi depline.
Vremea în Transilvania
Dacă până acum temperaturile au fost mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în weekend ne așteptă frig și temperaturi care vor ajunge în jurul valorii de 8 grade Celsius. Minimele vor atinge 0 grade.
Vremea în Maramureș
Vremea se va răci treptat în acest weekend, iar săptămâna viitoare temperaturile vor scădea treptat. Maximele vor fi sub normalul acestei perioade din an și sunt șanse destul de mari să plouă.
Vremea la munte
Până în jurul datei de 27 octombrie vremea va fi plăcută, urmând ca de duminică să se schimbe brusc. Prin urmare, temperaturile vor scădea și spre finalul lunii media lor va coborî sub pragul de îngheț.