Andreea Bălan este complet schimbată din punct de vedere mental după divorțul suferit de George Burcea.
Andreea Bălan și-a schimbat complet percepția asupra vieții după divorț
Într-o postare pe Instagram, cântăreața a dat cărțile pe față și a recunoscut că, în ciuda zâmbetului pe care îl afișează mereu, în sufletul ei plouă destul de des.
Nu i-a fost ușor să își revină după separarea de soțul ei, mai ales că are două fetițe de crescut. Membra trupei Andre a scris un text după ce fanii acesteia au insistat să știe cum este, ea, de fapt, dincolo de imaginea pe care o afișează în mediul online.
„Primesc multe mesaje de la voi în care mă întrebați cum pot fi pozitivă și să zâmbesc în momente mai puțin plăcute. Răspunsul este următorul: Cred cu tărie că atragem ceea ce gândim, gândurile transformându-se în frecvente care ne aduc în viață exact ceea ce e în mintea și în sufletul nostru”, a scris Andreea pe Instagram.
„Suntem ceea ce gândim”
„Cred că bucuria sau fericirea sunt alegeri pe care le facem zi de zi și dacă mă trezesc cu o anumită stare mai puțin plăcută, aleg sa zâmbesc, să rămân pozitivă și încerc să alung gândurile neplăcute și să văd partea plină a paharului”, a continuat artista.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Nu este ușor, e o provocare constantă, dar este un exercițiu pe care îl fac zilnic la fel ca un antrenament fizic.Totodată, zâmbetele ne fac mai plăcuți celor din jur și astfel vom atrage oameni și lucruri frumoase în viețile noastre. Fiind mamă, e foarte important să eman pozitivitate, iar fetele mele să se simtă în siguranță și fericite în preajma mea. Suntem ceea ce gândim”, a mai notat pe contul ei de socializare.
Chiar dacă sunt separați, Andreea și George țin legătura de dragul fetelor. Recent, actorul a fost acasă la Andreea pentru a-și vedea micuțele, Clara și Ella.