Ana Maria Mocanu a petrecut alături de prietenii ei cu ocazia zilei de naștere, fără să țină cont de restricțiile impuse de Ordonanța Militară. Fosta asistentă a împlinit 33 de ani. Loredana Chivu i-a fost alături.
Ana Mocanu, petrecere de ziua de naștere
Pentru că toate restaurantele și cluburile sunt închise în această perioadă, fosta asistentă a lui Dan Capatos, Ana Maria Mocanu, a făcut petrecere la ea acasă, cu ocazia împlinirii vârstei de 33 de ani.
E drept, au fost doar câțiva prieteni apropiați, dar, chiar și așa, Ana Mocanu a sfidat legea și pare că trăiește după propriile reguli.
Potrivit Ordonanței Militare, este interzisă orice activitate care presupune mai mult de trei persoane, iar distanțarea socială este obligatorie, pentru că doar așa se poate preveni răspândirea noului coronavirus.
Loredana Chivu a fost prezentă la petrecere
De la petrecerea aniversară nu putea lipsi buna prietenă a Anei, Loredana Chivu. Cele două au fost colege la emisiunea lui Dan Capatos, realizând împreună chiar și un reality show.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Fericită, Ana Mocanu a postat o fotografie pe Instagram alături de un mesaj: „O parte din tot ce iubesc”, a scris Ana Maria Mocanu în dreptul pozei.
A revenit în țară anul trecut
Ana Mocanu s-a întors în țară vara trecută, după trei ani petrecuți la Barcelona, alături de fostul iubit cu care urma să se căsătorească. A decis să pună punct relației cu el și a revenit în România.
A urmat o perioadă foarte grea pentru ea, deoarece a suferit mult în urma despărțirii, dar acum, și-a reluat vechile activități și este din ce în ce mai bine. Dansează din nou, merge la evenimente și este solicitată pentru apariții în diverse videoclipuri.