Ana Birchall, OUT din grupul PSD din Camera Deputaților! Fostul ministru și-a dat demisia

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
27/01/2020, 16:55
Ana Birchall, OUT din grupul PSD din Camera Deputaților! Fostul ministru și-a dat demisia GALERIE FOTO
Ana Birchall și-a depus demisia din grupul parlamentar al social democraților. Sursa foto - ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall este OUT din grupul PSD din Camera Deputaților! Aceasta şi-a depus demisia și urmează să activeze ca deputat neafiliat. A făcut anunțul pe o rețea de socializare.

Ana Birchall, OUT din grupul PSD din Camera Deputaților!

„Aș vrea să vă spun că astăzi am îndeplinit o formalitate: am înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaților demisia mea din grupul parlamentar PSD.

Voi continua să reprezint interesele celor care m-au votat, cu același profesionalism și responsabilitate, respectând jurământul depus, în calitate de deputat neafiliat. Cel puțin pentru moment…”, a scris Ana Birchall pe Facebook.

Fostul ministru și-a dat demisia

Vă reamintim că Ana Birchall a fost exclusă din PSD la finele anului trecut. Viorica Dăncilă, cea care ocupa funcția de președinte al partidului atunci, explica faptul că fostul ministru al Justiţiei a fost dat afară din PSD pentru că a creat nemulţumiri în rândul colegilor.

S-a întâmplat lucrul acesta după ce „a ieşit cu declaraţii pe justiţie fără să aibă din partea CEX acest drept”. Ana Birchall spunea că a aflat din presă despre excluderea sa din PSD, întrucât nu a fost invitată la şedinţa Comitetului Executiv Naţional pentru a afla acuzaţiile şi a răspunde.

„În ciuda acestei atitudini de neînţeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiţia, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene şi euroatlantice.

Plec din acest partid cu conştiinţa curată că am gestionat agendele instituţiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate şi profesionalism”, afirma fostul ministru al Justiției.

Totodată, Birchall a transmis că, în ”prea marea sa înţelepciune”, pentru a justifica excluderea sa din PSD, Viorica Dăncilă făcea referire la faptul că s-a decis să nu se mai vorbească despre Justiţie, după referendumul din mai, dar ea a continuat să abordeze subiectul.

”Păi, doamna Dăncilă, era în fişa postului de ministru al Justiţiei să vorbesc despre Justiţie, despre nenorocirile pe care le-am găsit în legile făcute şi în timpul mandatul dvs. de Comisia specială Iordache, de exemplu, despre asaltul asupra Justiţiei, că doar nu era să vorbesc despre vreme sau despre broşe….

Cât despre „ne-am învăţat lecţia şi nu vrem să mai repetăm greşelile făcute”, tocmai asta am făcut în calitate de Ministru al Justiţiei.

Am respectat votul românilor de la referendum care ne cerea să punem punct greşelilor făcute în trecut în Justiţie, să oprim asediul nefast asupra justiţiei şi să începem să recâstigăm încrederea românilor că justiţia şi domnia legii chiar sunt respectate şi aplicate”, a scris în trecut Ana Birchall pe Facebook

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×