Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că amnistia fiscală va fi adoptată în luna octombrie, prin ordonanţă de urgenţă, de ea urmând să beneficieze companiile de stat şi private care nu au intrat în insolvenţă, cărora nu le vor fi şterse datoriile, ci doar eşalonate, fără dobânzi sau penalităţi.
”Să îi spunem o restructurare financiară, oarecum, nu amnistie, prin amnistie se înţelege altceva, care, alături de insolvenţă, oferă mediului de afaceri beneficii”, a afirmat Teodorovici, joi seara, în cadrul unei emisiuni tv. Teodorovici a declarat că banca va face analiza fiecărui caz în parte. ”Banca va spune: tu ai nevoie de o eşalonare pe 5, 10, 15 ani. Nu se va şterge datoria, doar istoricul dobânzii şi penalităţi acumulate”, a anunţat el.
Amnistia fiscală nu șterge datoriile companiilor, ci le eșalonează
Ministrul a menţionat că acesta măsură se va aplica atât companiilor private, cât şi celor de stat, precum şi persoanelor fizice, iar mecanismul de aplicare va fi finalizat în octombrie. În schimb, Teodorovici a mai spus că acele companii care sunt la zi cu plăţile vor fi recompensate!
Pentru persoanele fizice, mecanismul este deja parţial stabilit. Acestea trebuie să plătească obligaţiile pentru pensii şi sănătate, precum şi impozitul pe venit până în martie 2019, pentru veniturile aferente anului 2018. Dacă plătesc mai devreme, până în decembrie 2018, au o reducere de 5%.
”Pentru restanţele din ultimii cinci ani, la CAS şi CASS, pe care ANAF-ul le-a lăsat să treacă, netrimiţând acasă decizia de impunere, din omisiune, din alte motive. Până la final de octombrie, finalizăm pe cei cinci ani, ce are de dat statului şi, pentru că statul nu a avut rol activ în acest sens, la fel, obligaţia de plată va fi martie 2019, dar, dacă plătesc mai devreme, până în decembrie, să acordăm un discount de minim 10%, 10-15%, pentru că statul a greşit, deşi legea spune în termen de 60 de zile de la emitere”, a detaliat Teodorovici.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Citește și Avertismentul Comisiei Europene:”România riscă o aterizare forţată a economiei”
Citește și Ce se întâmplă cu pensiile, de la 1 octombrie! Este oficial!
Spre finalul lunii trecute, senatorul PNL, Florin Cîţu, susţinea că liderul PSD Liviu Dragnea şi consilierul premierului Viorica Dăncilă pregătesc un tun financiar de 100 miliarde de lei, prin ştergerea datoriilor unor companii de stat care au mari restanţe la pensii. În opinia senatorului, în ciuda datoriilor pe care companile de stat le au la fondurile de pensii, cei care s-au pensionat îşi primesc lunar veniturile, deşi n-au contribuit cu niciun leu.