„Se răspândește coronavirus prin mâncare sau ambalaje?” e întrebarea repetată la nesfărșit în ultima perioadă. Zeci de specialiști s-au pronunțat deja pe această temă, motiv pentru FDA-ul din SUA să își exprime punctul de vedere.
Se transmite coronavirus prin mâncare?
Experții de la FDA au intrat și ei în discuția privitoare la siguranța alimentelor când vine vorba de contaminarea cu coronavirus. Că vorbim despre mâncarea din restaurant pe care o comandăm prin aplicație, fie că vorbim despre simplele cumpărături din magazin, oamenii se tem.
„Spre deosebire de alți viruși transmisibili prin intermediul tractului gastrointenstinal, cum ar fi Norovirusul ori Hepatita A, care se pot răspândi prin intermediul alimentelor contaminate, SARS-COV-2, care provoacă COVID-19, e un virus respirator. Nu este până acum știut și dovedit că acesta s-ar transmite și prin intermediul tractului gastrointenstinal, deci al sistemului digestiv”, au explicat cei de la FDA, conform Fox News.
La același nivel de supoziții se află și cei de la Harvard Medical School: „Virusul care provoacă COVID-19 a fost detectat în excrețiile unora dintre pacienți, lucru care ne determină să afirmăm că nu putem exclude definitiv posibilitatea ca infecia să fie transmisibilă prin intermediul unor alimente contaminate”.
Profesorul Benjamin Chapman, de la North Carolina State University, crede că există șansa contaminării prin mâncare, însă vorbim despre șanse minime. „Nu e vorba despre excluderea totală a riscului de infectare în acest mod, dar șansele sunt minuscule și până acum nu există evidențe în acest sens.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
De asemenea, nu trebuie să ne temem să cumpărăm produse, având în vedere că virusul nu poate supraviețui pe un ambalaj mai mult de câteva ore”, a punctat omul de știință.
Teorii care se bat cap în cap
Tipul de discurs întâlnit la americani îl regăsim și în rândul specialiștilor din România. Profesorul Alexandru Rafila a explicat, la mai multe televiziuni, asemeni lui Raed Arafat sau doctorul Streinu Cercel, că oamenii pot cumpăra teoretic alimente fără frica de contaminare, atâta timp cât se spală pe mâini.
Totuși, teoriile se bat cap în cap atunci când vine vorba despre modul în care coronavirus a apărut în Wuhan. Mulți specialiști consideră că, asemeni cazului SARS, boala a venit de la lilieci și este o boală zoonotică, transmisă de la animale la oameni. Cel mai probabil, cred aceștia, boala a ajuns la pacienții zero după ce au consumat animale infestate.
FDA (Food and Drug Administration) este o agenție a Statelor Unite din domeniul medical. FDA este responsabilă cu reglementarea alimentației (umană și animală), a suplimentelor dietetice, medicamentelor (umane și animale), cosmeticelor, dispozitivelor medicale (umane și animale) și a dispozitivelor care emit radiații (sunt incluse dispozitivele non-medicale), biologice, și a produselor pentru sânge.
- 441,372 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate în lume