Ambulanța a fost chemată de urgență, joi dimineața, la Parlamentul României! Un bărbat care lua parte lșa Adunarea Generală a Uniunii Grefierilor a acuzat dureri în piept, iar colegii săi au solicitat imediat intervenția unei ambulanțe.
Se pare că bărbatul este un delegat străin și este cunoscut cu afecțiuni cardiace. Medicii au ajuns de urgență la fața locului, acolo unde i-au acordat îngrijiri bărbatului. Acesta a fost transportat de urgență la spital pentru mai multe investigații medicale, potrivit România TV.
Ambulanța, solicitată la Adunarea Generală a Uniunii Grefierilor, care are loc la București, între 27-28 septembrie
Reprezentanţii grefierilor şi ai personalului nejudecătoresc din sistemele de justiţie din Uniunea Europeană, Norvegia, Coreea de Sud, Japonia, Maroc şi Tunisia se reunesc la Bucureşti, în perioada 27-28 septembrie 2018, la Palatul Parlamentului, pentru a dezbate şi a stabili în cadrul Adunării Generale a Uniunii Europene a Grefierilor măsurile care vor fi implementate pentru promovarea profesiilor care contribuie la realizarea unei justiţii independente în serviciul cetăţenilor, conform unui comunicat al CSN Sindicale Naţionale Meridian, remis AGERPRES.
„Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, Federaţia Naţională Sindicală Justiţia şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României colaborează cu Uniunea Europeană a Grefierilor (EUR) pentru organizarea acestui eveniment internaţional, în contextul activităţilor pentru marcarea Centenarului, dar şi al dezbaterilor pentru pregătirea Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene.(…)
Citește și Pacient pierdut din ambulanță! Explicația halucinanță a medicilor!
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Citește și Ambulanță aflată în misiune a ajuns în șanț, după o șicanare în trafic! Ce spune șoferul!
La lucrările Adunării Generale au confirmat participarea reprezentanţi ai grefierilor din România, precum şi 60 de grefieri şi alţi parteneri din sistemul de justiţie din Austria, Bulgaria, Cehia, Coreea de Sud, Estonia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Maroc, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia şi Tunisia”, se menţionează în comunicat.