O ambulanță aflată în misiune a ajuns în șanț, după o șicanare în trafic. Deși ambulanțierul se grăbea să ajungă la o femeie care nu mai putea respira, cu semnalele luminoase aprionse, un camionagiu s-a opus cu vehemență, din spusele șoferului de pe Salvare. Totul s-a întâmplat în județul Dâmbovița.
“Brusc am tras de volan, altfel intram direct în spatele lui. Am lovit cu oglinda şanţul adânc. Mi-a deteriorat maşina. Uite aşa a mers, când stânga, când dreapta. Când vezi maşina în misiune să faci asemenea gesturi, incalificabil!”, susține ambulanțierul.
“Dacă nu eram legate în centură, zburam prin parbriz. Dacă el a vrut să se bage pe stânga, el făcea dreapta şi tot aşa”, a mărturisit și Georgeta Cojocarul, asistent medical.
O ambulanță aflată în misiune a ajuns în șanț, după o șicanare în trafic. Șoferul acuzat are o altă variantă
De cealaltă parte, șoferul de tir are o cu totul altă variantă. “Eu, cu semnalul dat drumul, eu n-am mişcat maşina, am stat pe loc. El, venindu-i maşina din faţă, n-a putut să mă mai depăşească. A venit tare, nu a avut vizibilitate. Nu a avut altă variantă decât să intre în şanţ”, susține șoferul camionului. Femeia cu insuficiență respiratorie a fost salvată de un alt echipaj.