Așa cum a anunțat în nenumărate rânduri pe rețelele de socializare, Alexandru Cumpănașu nu are de gând să renunțe la lupta împotriva „clanurilor mafiote” și a procurorilor DIICOT care au anchetat cazul Caracal. Sătul să mai aștepte ca autoritățile să afle adevărul de la Gheorghe Dincă, bărbatul care susține că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu, unchiul tinerei i-a îndemnat din nou pe oameni să ia atitudine și să i se alăture unui nou protest, desfășurat de data aceasta în Piața Universității.
Alexandru Cumpănașu protestează din nou, alături de familia Melencu și alte câteva zeci de persoane
Zeci de persoane s-au adunat duminică, în jurul orei prânzului, pentru a-și striga nemulțumirea față de modul în care autoritățile au gestionat acest caz în ultimele luni de când fetele au dispărut fără urmă. La protestul din Piața Universității au participat atât Teodora Măceșanu, mama Alexandrei, cât și rudele Luizei Melencu, adolescenta de 19 ani care este de negăsit încă din aprilie 2019.
„Înarmați” cu steaguri tricolore şi fotografii cu cele două tinere dispărute fără urmă, oamenii au strigat lozinci precum „Procurori, judecători fac din ţară tot ce vor”, „Ruşine”, sau „Un sistem de ticăloşi”. Aceștia acuză trimiterea în judecată a lui Gheorghe Dincă pentru comiterea unor infracțiuni precum trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre.
Mesajul transmis de Alexandru Cumpănașu în timpul protestului din Piața Universității
Potrivit lui Alexandru Cumpănașu, protestele de acest gen nu vor lua sfârșit până când autoritățile nu vor înceta să „le bage pe gât” familiilor celor două fete un rechizitoriu fantezist. Unchiul Alexandrei Măceșanu a anunțat că următorul loc de protest va fi sediul Poliției de la Caracal, unde s-a declanșat acest caz, urmând ca mai apoi să își strige nemulțumirea în fața „televiziunilor mincinoase”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
După ce și-au strigat nemulțumirile în fața Parchetului General, Alexandru Cumpănașu și grupul de manifestanți au ajuns pe Dealul Mitropoliei. Aici, toți cei prezenți s-au așezat în genunchi și, după ce au rostit Tatăl Nostru, au implorat divinitatea să le aducă înapoi copiii. De altfel, familiile celor două tinere au dezvăluit că, în absența unui sprijin concret din partea autorităților, speranțele lor se îndreaptă acum numai spre Dumnezeu.
„Astăzi încearcă să ne bage pe gât un rechizitoriu, adică o poveste frumoasă care este scris de nişte interlopi care sunt nişte instituţii ale statului. Nu ne vom lăsa până când justiţia îşi va face treaba aşa cum trebuie.
Cei care nu sunt astăzi aici vor regreta când ceva asemănător li se va întâmpla. În toată Europa, în SUA sunt proteste. Mesajul pe care vrem să îl dăm e că oamenii statului sunt de fapt interlopi.
Duminica viitoare vom merge la Caracal, în faţa Poliţiei, vreau să văd cum se uită poliţiştii în ochii nostri (…) Următorul miting îl vom face în faţa televiziunilor mincinoase”, a anunțat Alexandru Cumpănașu în timpul protestului din Piața Universității.