Alertă pentru elevi! Există o modificare legislativă care i-ar putea lăsa fără alocații pe chiulangii. Concret, de la 1 ianurie 2020, vor fi tãiate alocatiile elevilor cu un numãr însemnat de absente nemotivate. Trebuie să știți că în funcție de numărul absențelor, alocația se va reduce cu 20% sau se va merge până acolo încât aceasta va fi suspendată. Noua măsură face parte dintr-un proiect de lege care propune majorări anuale ale banilor destinați școlarilor.
Alertă pentru elevi!
Modificarea legislativă propune tãierea alocațiilor celor care au acumulat un numãr mare de absențe, dar pe care nu le pot justifica, apoi motiva. Astfel, un elev care acumuleazã într-un semestru între 10 și 19 absente nemotivate va primi o alocație micșoratã cu 20%. Atenție! Dacã numãrul absențelor nemotivate este mai mare de 20, elevul nu va mai primi deloc alocație. Aceastã mãsurã din urmã s-a pus deja în practicã în județul Vaslui.
A ieșit rău de tot după prima lună. Presa locală a scris că doar în luna august peste 400 de familii din județ nu au mai primit bani de la stat. „A fost suspendatã plata alocațiilor de susținere a familiei pentru un numãr de 427 de familii, suma aferentã fiind de 88.741 lei. Alocația pentru susținerea familiei a fost diminuatã de la plata în proporție de 20%, respectiv 50% pentru un numãr de 539 de familii cu suma de 25.716 lei.
Absențele nemotivate te pot lăsa parțial sau complet fără alocație
Numãrul total de absente școlare nemotivate, transmise de Inspectoratul Școlar Județean cãtre instituția noastrã, a fost de 1.869”, a declarat Sorin Prepelitã, directorul Agenției Județene pentru Plãți și Inspecție Socialã Vaslui. Măsura are ca scop limitarea abandonului școlar care se află în continuă creștere în școlile din România. ”La nivel național s-ar putea să avem probleme serioase.
Multe familii ar putea rămâne fără această alocație a elevilor, ceea ce ar putea reprezenta o adevărată gaură în buget”, au transmis reprezentanți ai sindicatelor școlare după ce au aflat de această modificare legislativă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!