Alertă falsă cu bombă! Un apel primit la numărul de urgență, 112 a pus pe jar autorităţile din Ploieşti. Mai exact, un bărbat a anunţat că una dintre rafinăriile aflate la marginea oraşului poate sări în aer în orice moment.
Alertă falsă cu bombă!
Așa cum era de așteptat, în scurt timp echipajele de urgenţă au ajuns în zona şi au fost luate măsuri de siguranţă.
O echipă pirotehnică, dar şi nu mai puțin de 60 de poliţişti au început căutările. După cercetări minuțioase s-a ajuns la concluzia că, din fericire este vorba de o alarmă falsă.
Pirotehniști și zeci de polițiști au mers de urgență într-o rafinărie din Ploiești
Mai mult de atât, la nici jumatate de oră de la apelul primit oamenii legii au reuşit să dea de urma celui care a alarmat fără motiv autorităţile.
Este vorba de un bărbat de 59 de ani pe care anchetatorii l-au gasit chiar în apropiere de rafinărie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Acesta va fi cercetat cel mai probabil de DIICOT, pentru că acuzaţiile ce îl vizează sunt prevăzute în legea de prevenire şi combatere a terorismului.
Și poliţiştii din Vâlcea au anunţat că a fost identificat un tânăr de 18 ani, bănuit de apelare abuzivă la 112 în cazul alertei cu bombă de la mall. 3.000 de persoane din ambele mall-uri din Râmnicu Vâlcea au fost evacuate de urgență. Și în acest caz, alerta s-a dovedit a fi una falsă
”În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vâlceni a fost identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Dăeşti, bănuit că ar fi apelat abuziv la 112 şi a sesizat că în centrul comercial nou a fost amplasată o bombă”, a transmis Poliţia Judeţeană Vâlcea.
Instituţia a anunţat că în jurul orei 19.00, a fost primit un apel pe 112 cu privire la faptul că în mall-ul nou din municipiul Râmnicu Vâlcea este amplasată o bombă. Poliţişti, jandarmi şi forţe S.R.I. s-au deplasat imediat la ambele mall-uri din municipiu, unde au fost luate măsuri conform procedurilor legale.