Guvernul Ludovic Orban vrea să fie sigur că proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi este unul solid. Astfel, executivul a introdus în proiectul pentru alegerile locale o măsură menită să „limiteze situațiile de turism electoral”. Alineatul prevede că la locale pot vota într-o localitate doar cei care și-au stabilit reședința acolo de cel puțin trei luni.
Guvernul vrea să scape de turismul electoral la alegerile locale
Astfel, proiectul propus de Executiv prevede ca: „Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.”
În expunerea de motive, măsura este explicată în felul următor: „În scopul prevenirii distorsionării rezultatului alegerilor la nivelul comunităților locale se impune reglementarea condițiilor de exercitare a votului de către persoanele care au obținut reședința cu mai puțin de 3 luni înaintea datei alegerilor, fapt pentru care își vor putea exercita dreptul de vot la secția de votare la care sunt arondate conform adresei de domiciliu.
Astfel, se propun o serie de modificări asupra Legii nr. 115/2015 care vizează eficientizarea desfășurării procesului electoral, stimularea depunerii candidaturilor, în special în localitățile mici, precum și limitarea situațiilor de <
Cum motivează guvernul trecerea la alegeri în două tururi
Reamintim faptul că Guvernul a trimis Parlamentului documentul prin care își angajează răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Legislativul urmează acum să decidă, în ședință reunită, calendarul asumării răspunderii Cabinetului Orban pe acest proiect.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Guvernul spune, în expunerea de motive a proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi pe care își va asuma răspunderea în Parlament, că sistemul actual a provocat în societate „un profund val de nemulțumire”.
Totodată, liberalii arată în document cum revenirea la alegerea primarilor în două tururi a fost refuzată în mod sistematic de Parlament, prin diferite tertipuri. Potrivit Guvernului, unii edili ”urmăresc în exercitarea și perpetuarea mandatului obținerea unei susțineri facile din partea unei minorități a comunității”.