După ce coronavirusul chinezesc le-a anulat weekend-ul pe care și-au propus să-l petreacă împreună la Roma, Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au reorientat către o destinație ceva mai exotică. Așa se face că îndrăgitul cuplul a plecat într-o mică escapadă romantică tocmai în Dubai, departe de agentul patogen care a speriat întreaga lume.
Câți bani au scos din buzunar Adela Popescu și Radu Vâlcan pentru cazarea la hotelul de lux din Dubai
Cum era de așteptat, capitala Emiratelor Arabe Unite a demonstrat că își merită cu vârf și îndesat renumele de „oraș al bogătașilor”, mai ales dacă ne gândim la prețurile exorbitante pe care vedetele noastre au fost nevoite să le plătească pentru a se bucura de un sejur ca în povești.
„Doar” 500 de euro au scos din buzunar cei doi porumbei pentru o singură noapte de cazare la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Dubai. Dar ce nu facem pentru a ne asigura că partenerul este fericit?
Iar mica avere cheltuită pentru scurta vacanță nu este singurul sacrificiu, pentru că Adela nu se simte deloc în largul său atunci când se află la înălțime. Și-a luat, însă, inima în dinți de dragul soțului, din dorința de a-i transforma aniversarea celor 43 de ani într-una cu adevărat memorabilă.
„Asta îmi trebuia mie, să văd tot Dubaiul din avion”
Chiar dacă au petrecut un sejur romantic în doi, Radu Vâlcan și soția sa nu au putut uita de fanii care le urmăresc activitatea în mediul online și așteaptă nerăbdători vești de la ei. Cum au aterizat în Dubai, cei doi au postat o serie de imagini pe rețelele de socializare, iar Adela le-a împărtășit tuturor impresiile, nu înainte de a fotografia și camera de hotel în care au fost cazați.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Bună dimineaţa. Am ajuns în Dubai. Am ajuns azi noapte, dar era atât de târziu încât nu am mai apucat să vă spun cum a fost, cât de greu mi-a fost să mă desprind de copii, dar bine că am făcut-o, o să vorbesc eu și despre asta, dar altă dată.
Ştiţi că nu-mi place să zbor, simt un disconfort puternic când vine vorba despre asta, iar soţul meu iubit şi drag m-a adus aici, într-un loc de unde pleacă un avion de mici dimensiuni ca să vedem tot Dubaiul.
Căci asta îmi trebuia mie să văd tot Dubaiul din avion. Căci vreau s–l văd, dar nu din avion. Acum ce să fac, să-i refuz cadoul? Nu se face aşa”, le-a transmis prezentatoarea TV fanilor de pe Instagram.