Actrița Julie Walters a venit cu o veste care i-a șocat pe fanii săi. Vedeta cunoscută din „Mamma Mia”, „Billy Elliot” şi „Educating Rita” a spus că suferă de cancer de colon, iar boala este destul de avansată. A fost depistată când era în stadiul trei.
Actrița Julie Walters suferă de cancer de colon
Julie Walters a declarat pentru BBC că suferă de cancer de colon, iar vestea a devastat-o. Pur și simplu nu i-a venit să creadă că suferă de cancer și chiar a spus prima dată că medicii s-au înșelat. Analizele au fost repetate, iar medicii au avut dreptate. Actrița suferea de cancer.
Diagnosticul i-a fost pus în urmă cu 18 luni, iar între timp vedeta s-a operat și a făcut mai multe cure de chimioterapie, pe care le-a suportat destul de bine. Actrița a precizat că următorul film în care joacă, „The Secret Garden”, va fi, probabil, ultimul ei film.
Actrița a fost supusă unei intervenții chirurgicale
După ce încheie filmările la acest film, actrița se gândește să se retragă din lumina reflectoarelor și să renunțe la actorie, însă nu este foarte sigură.
Actrița cunoscută din pelicula „Mamma Mia” a mărturisit că a prezentat câteva simptome în urmă cu mai mult de doi ani şi a consultat un chirurg gastroenterolog, iar când a primit verdictul trist, filma pentru „The Secret Garden”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Mă gândeam «este ridicol, trebuie să fi greşit». Nu puteam crede”, a spus Walters. După intervenția chirurgicală și chimioterapie, actrița a spus că se simte chiar bine.
Cancerul la colon este o tumoră malignă ce poate sa apăra pe o leziune precursoare al unui cancer malign (polipi de exemplu). Acest tip de cancer este întâlnit atât la bărbați cât și la femei. Majoritatea acestor cancere pornesc de la adenomuri sau polipi.
Aproximativ 80% dintre cazuri sunt sporadice, doar 20% fiind moștenite. Cancerul colorectal este a doua cauză de deces la femei, iar a treia pentru bărbați. Cancerul de colon poate să nu se manifeste, până în stadiul avansat.
Ce simtome are cancrul de colon
- modificări de tranzit intestinal, ca diaree, constipaţie care durează mai multe zile la rând;
- senzaţie constantă de nevoie de a defeca;
- sângerări rectale;
- sânge în materiile fecale;
- crampe abdominale;
- slăbiciune şi oboseală;
- scădere inexplicabilă în greutate.