Acțiuni de combatere a coronavirusului! Primăria Sectorului 1 a transmis printr-un comunicat de presă că va pulveriza pe domeniul public, un virucid cu eficienţă dovedită în combaterea coronaviruşilor.
Acțiuni de combatere a coronavirusului!
„Primăria Sectorului 1 continuă să adopte măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului în această zonă administrativă. Astfel începând de astăzi, ora 12.00, Primăria Sectorului 1 va pulveriza pe domeniul public un virucid cu eficienţă dovedită în combaterea coronaviruşilor”, a informat Primăria Sectorului 1.
Mai mult de atât, reprezentanții primăriei Sectorului 1 le recomandă cetăţenilor să stea în casă, cu ferestrele închise, pentru a evita orice disconfort.
Primăria Sectorului 1 pulverizează pe domeniul public un vericid puternic!
De altfel, aproape toate primăriile de sector din București au anunțat în această perioadă adoptarea unor măsuri speciale pentru ajutorarea persoanelor care sunt afectate de pandemia de coronavirus. Prin structurile de specialitate din cadrul Primăriei Sectorului 1, persoanele care se află în situaţia de a fi izolate la domiciliu pot apela liniile de urgenţă pentru a solicita alimente de bază sau hrană caldă.
De asemenea, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a anunţat că a demarat o acţiune de dezinfectare a scărilor de bloc din această zonă administrativă. “Am demarat azi acţiunea de dezinfectare a blocurilor (scărilor de bloc) din Sectorul 1.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Sunt vizate părţile comune, care prezintă potenţial ridicat de expunere la coronavirus (balustrade, butoane şi cabină lift etc.). Dezinfecţia este un serviciu oferit gratuit asociaţiilor de proprietari (locatari) de către Primăria Sectorului 1.
Substanţele pe care le folosim sunt eficiente şi în anihilarea viruşilor din clasa coronavirus, lucru certificat de producător. Pentru prelungirea efectului vă recomandăm evitarea contactului direct cu suprafeţele decontaminate (purtarea de mănuşi de protecţie este recomandată)”, a postat Tudorache pe Facebook.
Trebuie știut și că DGASPC Sector 2 pune la dispoziţie gratuit celor aflaţi în izolare alimente, apă, medicamente şi bunuri de îngrijire personală, în funcţie de nevoile acestora. Administraţia Domeniului Public din acest sector va lua măsuri urgente de punere în funcţiune a fântânilor cu apă potabilă pentru populaţie şi asigurarea igienizării acestora.
Deschiderea fântânilor se va face doar după obţinerea avizelor favorabile de la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, iar dezinfectarea lor se va face după un program bine stabilit. Vor fi identificate persoanele fără adăpost de către Poliţia Locală Sector 2 şi se va asigura cazarea lor în spaţiul special destinat.
Primăria Sectorului 4 a anunţat startul campaniei “Ne protejăm bunicii împotriva infecţiilor gripale”, în cadrul căreia echipe de voluntari din rândul angajaţilor autorităţii locale vor veni în sprijinul seniorilor din această zonă administrativă şi le vor face acestora cumpăraturile – medicamente, alimente etc.
În acest fel, persoanele în vârstă nu vor mai ieşi din case în perioada următoare şi vor evita aglomeraţia din magazine şi din mijloacele de transport în comun. Și în sectorul 6, persoanele în autoizolare la domiciliu beneficiază de un program de sprijin care constă în distribuirea de alimente, apă şi produse igienico-sanitare în pachete standard, consultanţă şi suport emoţional