Un bărbat și o femeie din Brăila au murit vineri dimineață după ce mașina în care se aflau s-a lovit frontal de un autocar în care se aflau opt pasageri care au scăpat fără a fi rănit.
Cine este vinovat
Potrivit primelor informații furnizate de IPJ Buzău, în timp ce ar fi încercat să iasă în DN2E85 dintr-o staţie de alimentare combustibil de la ieşirea din Râmnicu Sărat către Focşani, cu intenţia de a vira stânga către Vrancea.
Bărbatul din Brăila, în vârstă de 47 de ani, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autocar condus pe drumul european din direcţia Vrancea-Buzău de un bărbat din Suceava.
Autocarul implicat în accident făcea curse între Suceava şi Bucureşti. Va fi deschis un dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.
Tragedii în lanț
În cursul zilei de joi a avut loc, de data asta în județul Timiș, un accident în care s-au pierdut vieți omenești. Un bărbat şi o femeie au murit într-un accident care a avut loc, joi, la ieşirea din localitatea Lovrin spre Sânnicolau Mare, iar alte patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, Alexandra Petrovici, a declarat că un autoturism, care circula pe DN 6 dinspre Timişoara spre Sânnicolau Mare, la un moment dat, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus.
„În urma impactului, conducătorul auto şi pasagera dreapta-faţă (soţ şi soţie n.r.) din autoturismul care a pătruns pe sensul opus de mers au decedat. Patru adulţi din celălalt autoturism au fost răniţi şi transportaţi la spital”, a afirmat Alexandra Petrovici, potrivit Agepres.