Accident grav în județul Timiș acolo unde o tânără în vârstă de numai 26 ani și-a pierdut viața. Autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe DN 68A, în zona Lugoj, Dealul Viilor.
Accident grav în județul Timiș!
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Elena Megherea, a declarat că s-a intervenit cu o autospecială de prim ajutor, una de descarcerare, un echipaj SMURD, zece pompieri şi un echipaj SAJ.
„În autoturism se afla doar conducătorul auto, o femeie de 26 de ani care a fost declarată decedată. Victima a fost extrasă de sub autoturism se către echipajul de descarcerare”, a anunţat Elena Megherea.
A murit după ce s-a răsturnat cu autoturismul
Din primele cercetări reiese că tânăra a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Pentru că nu purta centura de siguranţă, tânăra a fost aruncată afară prin geam şi strivită de autoturismul răsturnat.
Conform apropiaților, fata, pe numele ei Loredana Musta circula din directia Lugoj spre Faget intentionand sa ajunga la Sudrias.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Pompierii de la detasamentul din Lugoj au fost anuntati prin serviciul 112 de producerea accidentului si au ajuns in cateva minute la locul indicat fiind dublati de mai multe echipaje.
Desi salvatorii au reusit sa ridice masina, fata nu a mai putut fi salvata. Politistii rutieri lugojeni au demarat cercetarile la locul accidentului pentru a stabili imprejurarile in care s-a produs aceasta nenorocire.
Prietenii au rămas șocați atunci când au aflat de tragedie. Au luat cu asalt rețelele de socializare și au transmis sute de mesaje.
„Dumnezeu să te odihnească în pace”, ”Drum lin spre cer, Lori dragă”, au fost doar câteva dintre porstările apropiaților.