Luni, 13 ianuarie, elevii din întreaga țară se întorc pe băncile școlii după o binemeritată vacanță prilejuită de sărbătorile de iarnă. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre ei sunt cu gândul la următoarele zile libere pe care le vor petrece departe de unitățile de învățământ. Vor mai trebui, însă, să aștepte, pentru că semestrul al doilea este abia la început.
Astăzi a început școala. Când este programată următoarea vacanță din 2020
Conform structurii anului școlar 2019-2020, următoarea vacanță, cea de primăvară, este programată în intervalul sâmbătă, 4 aprilie – marți, 21 aprilie 2020. Mult-așteptata vacanță de vară, cea care pune, practic, punct cursurilor, va începe de sâmbătă, 13 iunie 2020 și va dura până în septembrie, data exactă urmând a fi anunțată ulterior.
Totodată, potrivit Ministerului Educației, va avea loc și programul național „Școala Altfel”, început încă din luna octombrie a anului trecut. Majoritatea unităților de învățământ din țară aleg să îl desfășoare în primăvară, mai ales că termenul limită pentru a desfășura aceste activități este data de 29 mai 2020.
Ministrul Educației nu vrea ca școala să înceapă pe 1 septembrie
Ministrul Educației, Monica Anisie, respinge categoric propunerea Consiliului Elevilor, ca anul școlar să înceapă la 1 septembrie. Potrivit acesteia, trebuie făcută o distincție clară între începerea anului școlar și data la care iau startul cursurile propriu-zise.
„Am discutat cu ei (reprezentanții Consiliului Elevilor, n.r.). La momentul acesta, ca noi să putem începe efectiv cursurile – deja la 1 septembrie începe anul școlar.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Dar noi trebuie să facem o diferență – începerea anului școlar nu este același lucru cu începerea cursurilor.
Ministerul Educației au propus pentru 2020-2021 o structură în care începerea anului să fie 1 septembrie și începerea cursurilor să fie 14 septembrie.
Elevii își doresc 1 septembrie ca dată pentru începerea cursurilor. Asta presupune ca anul școlar să înceapă pe 15 august”, a declarat ministrul Educației, precizând totodată că instituția a primit în ultimele luni nu mai puțin de 100 de propuneri privind modificarea structurii anului școlar.