Joël Robuchon, chef-ul francez cu cele mai multe stele Michelin (32), a murit la vârsta de 73 de ani, în urma unui cancer. Robuchon, considerat unul dintre cei mai mari bucătari ai planetei, i-a fost mentor lui Gordon Ramsay, singurul om în care a aruncat cu o farfurie, după cum a dezvăluit în timpul vieţii.
Joël Robuchon a fost pionierul „noii bucătării/ nouvelle cuisine“, fiind desemnat ”bucătarul secolului“ de ghidul Gault et Millau. Adesea considerat unul dintre cei mai mari bucătari ai planetei alături de Paul Bocuse, Robuchon a fost distins cu cele mai importante premii din istoria artei culinare, alături de cei mai mari specialişti din acest domeniu precum Alain Ducasse, Marc Veyrat şi Eugénie Brazier, scrie News.ro.
Mentorul lui Gordon Ramsay, Joël Robuchon, a murit la 73 de ani
Chef-ul cu cele mai multe stele din Ghidul Michelin, respectiv 32, Joël Robuchon a avut două vocaţii în viaţă: a religiei, până în punctul în care a urmat seminarul de 12 ani de la Mauléon, şi marea bucătărie.
Şi-a făcut ucenicia de patiser în Relais din Poitiers, Chasseneuil-du-Poitou, pe lângă chef Robert Auton, apoi a descoperit şi a îmbunătăţit „noua bucătărie“ împreună cu Jean Delaveyne. Cariera sa a fost uimitoare: la vârsta de 28 de ani a devenit chef al hotelului Concorde Lafayette, iar doi ani mai târziu a fost numit „cel mai bun lucrător“ din Franţa.
Robuchon a fost şi mentorul bucătarului-star Ramsay Gordon şi avea să mărturisească în timpul vieţii că acesta a fost singurul om în care a aruncat o farfurie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
”Îmi amintesc că era o farfurie cu ravioli. Nu o preparase corespunzător, i-am spus şi a reacţionat într-o manieră foarte arogantă. Deşi este foarte talentat, atitudinea lui a fost întotdeauna dificilă. La sfârşitul fiecărui service, obişnuia să-şi arunce tigaia pe aragaz şi ameninţa că demisionează reprosându-mi că sunt prea pretenţios. În una dintre aceste ocazii, m-am enervat atât de tare încât am aruncat cu farfuria în el“, povestea în 2013 pentru The Telegraph.
A murit unul dintre cei mai buni bucătari din lume! Joël Robuchon avea 32 de stele Michelin
A aruncat cu farfuria în el, dar a făcut un mare bucătar din el. Fără milă şi tipic scoţian, şcolit în Franţa şi răsfăţat al lumii stelelor Michelin, Ramsay e sinonimul perfecţionismului culinar, transpus în preparatele selecte ale unor temple gastronomice londoneze.
Acid din fire, iute la mânie, cu replici tăioase, reproşuri usturătoare şi glume nesărate. Aşa-l descriu foştii angajaţi şi cei care n-au reuşit să-i intre în graţii. Şi, într-adevăr, lipsa de profesionalism a bucătarilor şi lentoarea chelnerilor îl fac să ia foc. Iar comentariile îl scot, de-a dreptul, din minţi şi e în stare să te vâneze prin tot restaurantul, să te toace mărunt şi apoi să te coacă la foc mic, în stilul care l-a consacrat. Ce mai, Gordon Ramsay e un adevărat tiran în bucătărie şi are un caracter greu de digerat.
Cu un lanţ de restaurante şi hoteluri în toată lumea şi fiind unul dintre puţinii bucătari ai căror restaurante au câte trei stele Michelin, Ramsay se plasează în topul 20 al celor mai bogaţi chefi din lume, cu o avere care se apropie cu paşi repezi de 100 de milioane de dolari.