O femeie de 47 de ani din București a murit în parcarea spitalului de unde a fost externată! Caz șocant în București, chiar la spitalul unde un așa-zis medic ginecolog a lucrat timp de 10 ani fără diplomă! O femeie a murit la doi pași de spitalul județean Ilfov, după ce a fost trimisă acasă de medici. Femeia de 47 de ani a murit în mașină, în fața spitalului, în brațele soțului ei, după ce a fost văzută și de doi medici veniți cu ambulanța!
O femeie de 47 de ani din București a murit în parcarea spitalului de unde a fost externată
„Soţia mea a murit cu zile, medicii nu şi-au făcut datoria, nici la spital nici la ambulanţă. Trăim într-o ţară în care murim cu zile. Asta e realitatea, nu e doar un fapt”, a declarat soțul femeii, Sandu Vasile, pentru știrileprotv.ro. „Era la menstruaţie, o sângerare mai puternică şi se simţea foarte ameţită. Şi am zis să mergem la spital să ne facem bine”, a transmis soțul.
George Cuculici, șeful UPU al Spitalului de urgenţă Ilfov: ”Nimic grav. Toate analizele sunt bune, un grad mic de anemie, singurul fibromul de care ştia, care nu sângera acum, a spus că ameţeşte de 24 de ore, un sindrom vertiginos care venea pe fondul menstrei. Nimic altceva”.
Femeia a murit în mașina sa, lângă spitalul, după ce a fost văzută și de medicii de pe două ambulanțe
”A primit tratament cu două perfuzii şi i s-a recomandat un control neurologic pentru sindromul vertiginos. Nimic făcut pe ecografie şi pe analize, care să arate altceva. Se simțea bine şi a plecat cu soţul”, a transmis acesta.
Soțul femeii îi contrazice pe medici: ”Nici nu am apucat să ies pe uşa spitalului cu ea, că a căzut, iar i s-a făcut rău. Nu a băgat-o nimeni în seamă. Eu nu am fost de acord să plece în situaţia în care era, era şi noapte”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Femeia i-a spus bărbatului că după ce îşi trage puţin sufletul va încerca să conducă spre casă, deoarece soțul său nu avea permis auto. Starea ei de sănătate nu s-a ameliorat deloc, ba chiar s-a agravat. Disperat, bărbatul s-a întors la spital şi a cerut iar ajutorul doctorilor.
”După 3 ore aproximativ, când am pus mâna pe ea era rece. Nu mai puteam comunica bine că nu mai vorbea. Am fugit la spital şi i-am rugat pe brancardieri să vină cineva, unul din ei care are carnet să ia maşina să o aducă la spital. M-au refuzat că nu pot să părăsească camera de gardă şi să dau telefon la salvare”.
Brancardierii nu au dorit să părăsească camera de gardă pentru a-l ajuta pe soțul femeii
Refuzul a fost pus de reprezentantul spitalului pe seama lipsei de personal. ”La ora 3 noaptea aveam doar un singur medic de gardă şi era cu 5 pacienţi. I s-a spus să sune la 112 şi să o aducă ei”, a declarat George Cuculici, șeful UPU a Spitalului de urgenţă Ilfov.
Bărbatul a sunat de urgență la 112, însă prima ambulanță a venit după 40 de minute și nu era dotată corespunzător. ”Pot să spun că primul echipaj nu avea defibrilator ca să îi facă resuscitare. Mi-au spus că soţia mea e într-o situaţie gravă şi să mă duc în colţul străzii să aştept al doilea echipaj care va veni cu doctor. Dar de ce nu au dus-o la spital? Şi mi-au spus că nu se pot deplasa că soţia mea e prea grav”.
Cei de la SMURD au cu totul altă variantă. Potrivit acestora ambulantele au ajuns în câteva minute şi erau dotate corespunzător. În plus, medicul a decis să îi acorde primul ajutor la fața locului deoarece pacienta era în stare critică şi nu putea fi transportată până la camera de gardă.
Cu eforturile minime ale medicilor și a sistemului de sănătate din România, femeia și-a dat ultima suflare acolo, în mașina sa, la câțiva pași de spital, iar familia a făcut plângere la Colegiul medicilor şi la Serviciul omoruri. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi încearcă să descopere cine se face vinovat de moartea femeii.
Din primele date furnizate de legişti, decesul ar fi survenit şi pe fondul unei afecţiuni cardiace, pe care medicii de la Spitalul Județean Ilfov se pare că nu au fost capabili să o observe.