A murit angajatul Termoenergetica internat în stare critică la spital! Bărbatul a fost rănit grav, în urmă cu două zile, în timp ce lucra la înlocuirea unor conducte în sectorul 6 al Capitalei, dar în ciuda eforturilor depuse, organismul acestuia nu a mai rezistat.
A murit angajatul Termoenergetica internat în stare critică la spital!
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. îşi exprimă, într-un comunicat de presă regretul profund pentru pierderea colegului rănit în accidentul de muncă produs în 19 februarie, la o lucrare de înlocuire a unor conducte de termoficare pe reţeaua primară din zona străzii Dreptăţii – Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti.
„Suntem alături de familia îndoliată cu toată compasiunea. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanţii companiei.
Bărbatul a fost rănit în timp ce lucra la înlocuirea unor conducte
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. preciza că au fost sesizate toate instituţiile abilitate, fiind în desfăşurare anchete prin care să fie stabilite cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul de muncă.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o descarcerare şi o autospecială de pompieri.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Muncitorul, în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost scos din groapă, în stare de inconştienţă. I s-a acordat primul ajutor, a fost intubat şi transportat la Spitalul Universitar Bucureşti.
Fostul consilier general al Primăriei, Ciprian Ciucu nu a ezitat și a transmis că se încearcă mușamalizarea cazului. „Persoana prinsă azi între o placă și țevi, în timp ce executa lucrări la rețeaua de termoficare Termoenergetica /RADET se află acum intubată, la Spitalul Municipal. Medicii sunt rezervați.
Colectivul în care lucra omul rănit este revoltat pentru că ei muncesc în condiții de muncă foarte grele, cu normele de SSM nerespectate, pe bani putini și riscuri multe. Muncitorul a fost lovit de o placa în cap și pe trup fiind prinsă sub placă, pe țevi.
Sindicatul este controlat și mă aștept să mușamalizeze cazul, vor aloca rapid bani familiei, Gabriela Firea nu va spune o vorbă. Eu zic că măcar acum, demisia finului, dl. Burghiu, directorul Termoenergetica / RADET, se impune”, a scris Ciucu pe o rețea de socializare.