România este pusă sub lupa unui infringement din cauza legislației privind defrișările ilegale. Astfel, țara noastră mai are o lună la dispoziție pentru a reglementa cum trebuie legile și a le pune în acord cu legislația europeană. În acest context, Jandarmeria Română face și ea ce poate. Și anume să verifice căruțele oamenilor amărâți care culeg vreascuri din pădure pentru a avea lemne la sobă.
Jandarmii ieșeni se laudă că luptă cu defrișările după ce au oprit o căruță cu lemne
Astfel, pe pagina Inspectoratul Județean de Jandarmerie Iași a publicat pe facebook două poze în care inspectează o căruță cu lemne, cu mesajul „acțiuni de prevenire și combatere a furtului de material lemnos, în cooperare cu Ocolul Silvic Hârlău”.
Îni magini pot fi văzuți doi jandarmi care verifică niște acte și o căruță trasă de doi cai care a fost oprită. Conducătorul căruței nu se poate vedea, ci doar ghetele pline de noroi ale acestuia.
Cetățenii români nu au fost însă prea impresionați de fapta jandarmilor. „Dar pe cei care scot zeci de camioane de lemn sănătos nu îi vedeți?”, „Nu vă e rusine sa postati asa ceva?”
„Oarba după voi de milițieni dar vagoanele pline cu lemn din pădurile noastre care pleacă în Austria de ce nu la opriți aaaa va luați șpagă de la aia și cu amărâții va faceți planul”, sunt o parte din comentariile postare de români la pozele Jandarmeriei Iași.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Comisia Europeană, avertizare pentru România
Reamintim faptul că la începutul acestei săptămâni Comisia Europeană a trimis o scrisoare României de punere în întârziere și a acordat termen de o lună pentru remedierea problemelor în ceea ce privește aplicarea în mod corect a Regulamentului UE privind lemnul (EUTR).
Prin acest regulament este interzis firmelor din sectorul lemnului să producă sau să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recolțati ilegal.