A fost găsit un inel de 700 de ani al lui Moș Nicolae. Ce imagine apare pe el

Moș Nicolae ne bucură zorii zilei de 6 decembrie și… încălțămintea cu daruri care fac din marea sărbătoare a Sfântului Nicolae o zi așteptată mult mai mult, mai ales de copii, decât celelalte zile cu cruce, roșie sau neagră, din calendarul religios. De altfel, se spune că Sfântul Nicolae, „prefăcut” în noaptea de 5 spre 6 decembrie în Moș Nicolae, este, tocmai datorită acestei transformări, cel mai iubit sfânt din biserica ortodoxă. Și am putea spune la fel de bine și catolică fără să greșim.

De la trecerea prin viața lumească a Sfântului Nicolae (aproximativ între anii 280-345) au mai rămas doar moaștele sfinte, adăpostite cu mare cinstire de catedrala Sfântul Nicolae, construită între anii 1089 și 1197 în portul italian Bari, loc de pelerinaj continuu al drept-credincioșilor ortodocși și catolici. În acest an am avut surpriza să mai fie găsită o urmă a Sfântului Nicolae. Este vorba despre un inel de bronz cu figura sa, care a fost „datat”, după părerea specialiștilor, la începutul secolului al XIV-lea.

Inelul de 700 de ani cu Moș Niculae, găsit de un grădinar într-un chibuț din nordul Israelului

Dekel Ben-Shitrit, un grădinar de 26 de ani (este născut chiar pe 25 decembrie, ziua nașterii Mântuitorului Iisus Hristos!) dintr-un chibuț din nordul Israelului, Moshav Yogev, a descoperit bijuteria de peste 700 de ani în timp ce săpa în grădina comunității. Inelul este cu atât mai prețios cu cât portretul Sfântului Nicolae nu prea apare pe astfel de obiecte. Un tovarăș de kibuț, Dror Ben-Yosef, directorul Centrului de Educație pentru Galileea Inferioară din cadrul Autorității pentru Natură și Parcuri din Israel, a văzut inelul și l-a pus pe Dekel Ben-Shitrit în contact cu Autoritatea Israeliană pentru Antichități.

Doctor în istorie bizantină, Yana Tchekhanovetz, expertă din cadrul Autorității amintite, a studiat inelul și a tras concluzia că ar fi putut aparține unui pelerin: „Este uimitor de bine conservat și va avea o mare contribuție la dezvoltarea științei. În creștinismul de răsărit, Sfântul Nicolae a fost considerat patronul călătorilor, inclusiv al pelerinilor și al marinarilor. Pelerinii creștini veniți în Țara Sfântă a Israelului din tot Imperiul Bizantin, din Balcani, din Turcia și Rusia de atăzi, i-ar fi purta icoana pentru a-i proteja de rău. Este foarte probabil ca inelul să fi aparținut unui pelerin care a căutat protecția Sfântului Nicolae în călătoriile sale”.

Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae este la kilometru zero al României!

Yotam Tepper, un arheolog al Autorității Israeliene pentru Antichități,  specializat în istoria Romei și a imperiului ei, a completat, conform timesofisrael.com, concluziile Yanei Tchekhanovetz: „Știm că drumul principal roman de la Legio (n.a. – bază militară romană de lângă orașul Tel Megiddo, în Galileea, 30 km sud-est de Haiffa) până la Muntele Tabor a trecut lângă Moshav Yogev, drum folosit de-a lungul secolelor de pelerinii creștini spre locurile sfinte de pe Muntele Tabor, de la Nazaret și din jurul Mării Galileei”.

Bucureștiul se poate lăuda și el cu moaște ale fântului Nicolae: mâna dreaptă a sfântului este la biserica Sfântul Gheorghe Nou din centrul orașului, aflată la kilometrul zero al României (de acolo se măsoară toate distanțele față de Capitală). „Ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi”, cum spune cronicarul muntean Radu Greceanu, „a fost dăruită de Mihail Voievod şi Doamna Stanca la anul 1599, prinos adus înainte-vreme de sfinte moaşte pe care le-a purtat la piept voievodul în bătălia de la Călugăreni”.

• „În anul 1599, Măria-Sa Mihai, împreună cu soţia, Doamna Stanca, au dăruit Bisericii Sfântul Gheorghe moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, adică mâna dreaptă a Sfântului. Acest odor îl primise de la arhiepiscopul de Bari, prin intermediul unui negustor bogat, în semn de preţuire pentru lupta de apărare a creştinătăţii împotriva ofensivei otomane din vremea aceea. Mihai Viteazul a trimis prin acest negustor două pungi de galbeni pentru biserica din Bari care adăpostea moaştele Sfântului Nicolae. Domnitorul era socotit de către curţile imperiale europene un adevărat «prinţ al creştinătăţii». În acest context, voievodul îi scria împăratului Rudolf al II- lea: «În ţara mea aş fi putut să rămân liniştit şi sigur fără nicio teamă, dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă de creştinătate. Io, Mihail Voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului şi al Ţării Moldovei»” – părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou