Smiley făcea furori cu trupa Simplu la începutul anilor 2000. El și colegii săi: CRBL, Omu Negru, Piticu, Taz și Francezu făceau furori printre români, la concerte.
Cum arăta Smiley când făcea parte din trupa Simplu
Ultimul album al trupei Simplu a fost lansat în 2011, intitulat ”Dance or Die Trying”. De atunci, fiecare membru a luat-o pe căi diferite, dar Smiley se pare că are în continuare cel mai mare succes.
Dacă acum îl vedem pe Smiley ca un bărbat foarte matur și responsabil, fiind tată, pe când cânta alături de Simplu artistul avea o înfățișare mai rebelă și era curtat de multe fane. Solistul purta, în ton cu vremurile de odinioară, haine mai largi.
În 2008, Smiley, pe numele real Andrei Tiberiu Maria, și-a lansat primul album solo, ”În lipsa mea”. Totodată, când era membru al trupei Simplu, interpretul a cunoscut-o pe actrița Laura Cosoi cu care a format mult timp un cuplu reușit.
Smiley, în prezent
În prezent, Smiley se bucură de succes atât în plan profesional, cât și personal. Multe dintre melodiile lui ajung în trending, este și prezentator al emisiunii Românii au talent, dar și tatăl lui Josephine. Fiica sa a fost adusă pe lume anul trecut, în martie, de partenera lui, Gina Pistol.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Smiley și Gina Pistol au devenit părinți pentru prima oară în martie 2021. Cei doi și-au ținut foarte bine ascunsă relația, începută din anul 2017. Abia în 2020 au confirmat-o, când Gina Pistol a rămas însărcinată.
”Daca ar exista litere fericite, ele ar fi cu siguranta urmatoarele: ‘Am devenit parinti!’. Gina se simte bine, a nascut in seara aceasta, fetita noastra este sanatosa, are 3,230 kg si 51 cm lungime, iar Dana Oprescu, medicul nostru, spune ca este perfecta.
Sunt primele ore din cea mai frumosa poveste din vietile noastre si stim deja ca nu stim nimic din tot ce ne asteapta:) Gasiti mai jos imagini cu noi si emotiile noastre de dinainte de a fi 3. Sunt asa cum le-am trait si cum au navalit peste noi.
Vi le aratam ca unor prieteni buni. Va multumim pentru felul in care ne-ati fost alaturi in toata perioada asta! Sa fie soare!”, a scris Smiley, pe rețelele de socializare, în ziua când și-a ținut fiica în brațe pentru prima oară.