Emisiunea Bravo, ai stil, difuzată pe Kanal D, a ajuns la un alt nivel, iar concurentele se împuținează pe zi ce trece. În gala de sâmbătă, după cum prevăd regulile concursului, a venit momentul culminant, eliminarea uneia dintre aspirantele pentru titlul de ”cea mai stilată femeie din România”.
Alexandra, una dintre cele mai controversate ocncurente ale emisiunii Bravo, ai stil, a fost eliminată
Clasamentul a adus-o pe prima poziție pe Irina, cea care a impresionat jurații prin momentul artistic din Gală, dar și prin ținuta abordată, astfel că a obținut 14 puncte. În următoarea etapă a bătăliei stilistice, datorită steluțelor primite de la cei trei jurați: Raluca Bădulescu, Maurice Munteanu și Cătălin Botezatu, cea care a fost salvată de la eliminare a fost controversata Nadina.
Însă, în urma voturilor publicului, cel mai aprig jurat, cea care a obținut un punctaj mic, de doar 6,7%, și a pierdut lupta pentru marele titlu, în fața Cristinei, a fost prietena sa Alexandra. Bruneta, cea care a adus multe zâmbete, dar și discuții fără capăt în platoul emisiunii, a părăsit competiția cu ochii parcă răzându-i, veselă că a avut parte de o astfel de experiență.
Concurenta a fost implicată într-un accident auto
De altfel, aceasta s-a dedicat concursului și a venit la filmări chiar dacă starea de sănătate nu îi permitea. Este vorba despre accidentul auto în care a fost implicată recent. Alexandra, în timp ce se întorcea acasă, cu un taxi, a trăit unul dintre cele mai negre momente din viața ei, căci șoferul mașinii în care se afla a făcut o manevră greșită care a dus la un incident. În urma acestuia, concurenta a ajuns de urgență la spital, imobilizată.
„Povestea mea din această seară este, de fapt, realitatea pe care o trăiesc. Am trecut printr-un incident în seara în care m-am întors acasă, după Gală. Am fost victima unui accident rutier, șoferul taxiului în care mă aflam l-a provocat. Am încercat să vin săptămâna aceasta la filmări, cu toate că mi s-a recomandat să nu vin. Eu sunt sigură că o să trec cu bine peste asta. Acestea momente prin care am trecut m-au făcut să îmi dau seama cât de importantă este viața și că trebuie să o prețuim mai mult”, a povestit Alexandra.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17