Raid aerian de proporții al avioanelor rusești în Siria! Cel puțin 13 civili și-au pierdut viața, printre care șase copii, în timpul atacului aerian! Raidul este primul după acordul de încetare a focului încheiat cu Turcia în luna septembrie a anului trecut.
Raid aerian al avioanelor rusești în Sirian soldat cu moartea a cel puțin 13 civili
„În cursul ultimelor 24 de ore, avioanele ruseşti au efectuat zeci de raiduri contra mai multor regiuni din provincia Idlib, printre care oraşul Idlib şi localitatea Saraqeb”, a precizat pentru AFP directorul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Rami Abdel Rahmane.
Loviturile au ucis miercuri „13 civili, printre care şase copii, şi au rănit alte circa 60″ de persoane, a adăugat el. Directorul OSDO a menţionat că „sunt primele lovituri ruseşti asupra provinciei după acordul” ruso-turc încheiat la Soci, în Rusia, la 17 septembrie, şi care a permis să împiedice o ofensivă a armatei siriene contra acestui bastion dominat de jihadiştii din Hayat Tahrir al-Sham (HTS).
Atacul Rusiei, răspuns la bombardamentele interne care au făcut 7 mii de oameni să plece de acasă
Loviturile ruseşti au fost, de asemenea, primele „contra oraşului Idlib de peste un an”, a subliniat Abdel Rahmane, precizând că ultimele raiduri aeriene efectuate de Rusia asupra capitalei provinciei au avut loc în februarie 2018.
Loviturile au mai vizat miercuri o închisoare de la periferia oraşului Idlib, provocând „fuga mai multor zeci de prizonieri”, potrivit directorului OSDO citat de Agerpres.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Raidul aerian rusesc a venit după săptămâni de bombardamente ale aviaţiei şi tiruri de artilerie siriene asupra mai multor localităţi din provincia Idlib, mai ales la Khan Shaykhun, care au forţat peste 7.000 de persoane să-și părăsească domiciliile, din februarie, potrivit Naţiunilor Unite.