Programul Rabla va continua și în 2019. Astfel, cei care intenționează să-și schimbe vechea mașină cu una nouă, vor putea accesa bani de la stat. Suma maximă la care se poate ajunge prin intermediul acestui program depășește 9.000 de lei.
Tot ce trebuie să știi despre noua ediție a programului Rabla
Șoferii care își doresc să beneficieze de acest program, trebuie să știe că acordarea banilor se va face în anumite condiții. Mai concret, mașinile trebuie să respecte alte reguli de casare, să fie mai vechi de 8 ani și să aibă ITP-ul valabil.
De asemenea, dacă vrei să-ți schimbi automobilul cu unul nou prin intermediul programului Rabla, trebuie să ai domiciliul pe teritoriul României și nicio datorie la stat. Toate aceste schimbări au fost introduse de Ministerul Mediului.
Programul Rabla revine cu noi reguli pentru șoferi
Cea mai importantă schimbare adusă ediției din acest an a programului Rabla se referă la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mașinile pentru a fi casate. Mai exact, cei care doresc să-și caseze autoturismele pentru a beneficia de sprijin financiar prin programul Rabla, trebuie să știe că este obligatoriu ca mașinile să aibă vechimea mai mare de 8 ani, dar și inspecția tehnică periodică valabilă.
Potrivit respectivului act normativ, „vor putea fi casate, cu condiția existenței unui ITP valabil și a vârstei de peste opt ani, autoturisme, microbuze, autoutilitare ușoare sau autospeciale/autospecializate uşoare”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Câți bani poți obține pentru programul Rabla
Nu doar inspecția tehnică este obligatorie. Cei care vor să achiziționeze un autoturism nou prin intermediul programului Rabla, trebuie să facă dovada că au achitat toate taxele la stat și domiciliul pe teritoriul României.
În 2019, prima de casare a unui autoturism vechi rămâne la valoarea de 6.500 de lei. Cu toate acestea, mașinile achiziționate trebuie să fie cât mai puțin periculoase pentru mediu. Mai exact, să emită mai puține noxe, 120 g CO2/km, față de 130 g CO2/km, cum s-a întâmplat anul trecut.
Programul Rabla revine
De asemenea, mașinile care nu emit mai mult de 96 g CO2/km, pot primi un ecobonus în valoare de 1.000, dar și 1.700 de lei dacă autoturismul este nou cu hibrid. În total, suma acordată pentru programul Rabla poate ajunge la 9.200 de lei.
În anul 2018, programul Rabla a fost un real succes. Conform informațiilor date publicității, au fost achiziționate peste 30.000 de mașini pentru persoane fizice, în vreme ce alte 72 de autovehicule au intrat în posesia societăților comerciale. Cu toate acestea, ediția din 2019 a programului Rabla a stat o vreme bună sub semnul întrebării, timp în care șoferii au așteptat nerăbdători un răspuns oficial în acest sens.