Militarii îl taxează aspru pe ministrul Apărării, care a butonat telefonul în timp ce militarii întorși din Afganistan defilau prin fața lui. Gabriel Leș, care nu a făcut armata, și-a recunoscut greșeala la un post de televiziune, dar a fost aprig criticat pe rețelele de socializare pentru gestul grosolan.
Ministrul Apărării a butonat telefonul în timp ce militarii defilau
Militarii din Batalionul 812 Protecţia Forţei Şoimii Carpaţilor s-au întors acasă după 6 luni petrecute în Afganistan și au avut parte de o ceremonie la care au participat, printre alții, și ministrul Apărării, Gabriel Leș. Acesta a renunțat să mai urmărească defilarea chiar în momentul în care militarii români treceau prin dreptul lui, prezentând onorul. Un gest care nu trebuia comis sub nicio formă de un oficial de talia lui.
„Este tipic unui individ care se crede şmecher, un soi de stăpân. Oricum, se încadrează în linia comportamentului general al membrilor Guvernului actual. Nu este o surpriză. Era de notat dacă se comporta cum trebuie, dacă arăta un pic de emoţie pentru militarii care şi-au riscat viaţa departe de ţară. Dar aşa a demonstrat din nou că este un politruc pentru care contează mai mult un mesaj primit pe telefon, decât să arate respect Armatei Române”, a declarat sociologul Gelu Duminică.
Militarii îl taxează aspru pe ministrul Apărării
Militarii l-au taxat aspru pe ministrul Apărării, Gabriel Leș, după gestul grosolan. Mulți dintre ei i-au transmis mesaje pe rețelele de socializare, după ce acesta a postat imagini de la ceremonie. „Ministrul trebuie să-şi respecte subordonaţii, mai ales pe cei din teatrele de operaţii. Dacă nu faci asta înseamnă că nu poţi face parte din familia Armatei Române. Spre comparaţie fostul secretar american al Apararii, generalul în rezervă Jim Mattis, atunci când avea ocazia, călătorea în avioanele de transport C 130 Hercules alături de militarii americani. Fără nici un fel de problemă, în nişte scaune nu tocmai comode. Aşadar pot spune că domnul Leş este o figură hazlie pentru MApN”, a declarat generalul locotenent în rezervă Alexandru Grumaz.
Gabriel Leș și-a recunoscut greșeala într-o intervenție la postul de televiziune B1 TV. „Îmi asum greşeala. A fost un moment de neatenţie. Sună întruna telefonul şi am vrut să văd despre ce era vorba. Au fost 5 secunde de neatenţie”, a declarat ministrul Apărării.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17