Ediția de sâmbătă seara a celei mai îndrăgite emisiuni de fashion din România, Bravo, ai stil!, s-a dovedit a fi chiar ultima pentru Greta, care a fost eliminată, în urma votului telespectatorilor! Vezi în GALERIA FOTO ce ținute au etalat concurentele în Gala Gipsy.
Greta a părăsit emisiunea Bravo, ai stil!
Unele concurente au impresionat la ultima ediție, iar altele au dezamăgit. Printre cele din urmă s-a numărat și Greta, care nu i-a impresionat pe jurați, dar nici pe telespectatori, care au votat ca ea să părăsească faimoasa emisiune de la Kanal D.
Ocupantele locului 1 au fost Irina, Bianca și Nadina, concurentele acumulând câte 19 puncte fiecare, din partea juriului. Săptămâna aceasta, trei concurente, Greta, Alexandra și Valeria, au primit propuneri pentru eliminare. Cea mai sârguincioasă concurentă, cu cele mai multe stele primite din partea juraților pe parcursul întregii săptămâni, dintre cele trei propuse, a fost Valeria, cu 8 stele, fapt care a salvat-o, aseară, de la eliminare.
Telespectatorii au votat ca Greta să plece acasă
În urma voturilor telespectatorilor, Greta a fost concurenta eliminată, tânăra acumulând un procentaj de 4,6 % voturi, față de Alexandra care a strâns 7,7% din voturile publicului.
Gala din 3 martie nu a fost lipsită de momente tensionate, dar și de unele foarte relaxate. Una dintre concurente și-a completat ținuta gipsy cu un cort gipsy! Aceasta a prezentat „cortul nebuniilor”, iar cea care a intrat în joc a fost chiar Ilinca Vandici, frumoasa prezentatoare a emisiunii, care a intrat în cortul nebuniilor cu concurenta respectivă. Toți cei aflați îmn platou s-au distrat nevoie mare, mai ales după ce cortul a început să se miște cu cele două femei!
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Încântat de ce s-a întâmplat pe scenă a fost și Maurice Munteanu. „Draga, cel mai mult din momentul tau, mi-a placut miscarea pe care o facea cortul”, a spus juratul despre prestația concurentei.
Ediția din 3 martie a mai avut un element de noutate! A fost prezentat juratul care se va alătura echipei: cântăreața Ami! „Știu despre ce este vorba în această competiție stilistică pentru că am urmărit show-ul, sper ca fetele să se descurce și să ne imprezioneze cu ținutele lor vestimentare. De abia aștept să îmi însușesc rolul de jurat”, a spus Ami.