Anii și-au lăsat amprenta asupra designerului Cătălin Botezatu, iar provocarea #10yearschellenge vă arată un alt Bote, care arată complet schimbat față de cel al zilelor noastre. Alături de „mama Zina”, Botezatu a trăit cele mai frumoase momente ale tinereței lui.
Zina Dumitrescu a condus Casa de Modă Venus, iar Bote a fost sub aripa sa, precum și alți/e foști/e manechini/e cunoscute de la noi din țară. Acum, doamna modei românești își trăiește bătrânețea într-un azil de bătrâni din Ghermănești, iar „copiii” săi din modă o vizitează din când în când.
10 Years Chellenge: Cătălin Botezatu, poze din tinerețe, alături de Zina Dumitrescu
Marea dorință a Zinei Dumitrescu este să lanseze o nouă colecție vestimentară alături de „răsfățatul” său, Cătălin Botezatu: „Pentru colecţia mea, îl aştept pe Cătălin (Botezatu – n.r.), că acum e plecat din ţară, şi, în funcţie de materiale, sper să reuşesc să fac o colecţie. El mă sprijină în acest proiect, doar e al doilea «copil» al meu”, a spus Zina Dumitrescu pentru Ring.
Cătălin Botezatu și Zina Dumitrescu au o relație deosebită, iar Bote vizitează des la centrul pentru vârstnici în care se află acum. Cei doi discută la telefon periodic și își fac planuri pentru viitoarele colecții pe care vor să le lanseze. „Din păcate nu am mai avut timp să merg în vizită la mama Zina, dar am vorbit cu ea la telefon. Nu am avut timp pentru că este perioada din săptămânile modei şi s-au consumat una după cealaltă. Vorbesc cu Zina Dumitrescu la telefon”, spune Cătălin pentru Viva.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17