Lovitură pentru toți șoferii din România, după ce Poliția Română a anunțat că radarele nu vor mai fi semnalizate. Curtea Constituțională a României (CCR) a motivat decizia de a considera neconstituțional proiectul de lege cu privire la presemnalizarea radarelor instalate pe mașinile staționate, pe suporții amenajărilor rutiere și a dispozitivelor radar de tip pistol.
Judecătorii de la CCR sunt de părere că acest proiect atinge prevederile constituționale și ar afecta protejarea dreptului la viață și la integritatea psihică și fizică. Motivarea deciziei de admitere a sesizării lui Klaus Iohannis cu privire la neconstituționalitatea aceste Legi a fost publicată astăzi de către Curtea Constituțională.
Radarele nu vor mai fi semnalizate
„Curtea constată că este întemeiată critica autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia soluţia legislativă privind obligativitatea presemnalizării prezenţei, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere şi a dispozitivelor radar tip pistol – care limitează activităţile poliţiei rutiere de aplicare a normelor legale privind viteza maximă admisă (pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus) la acţiuni presemnalizate – aduce atingere prevederilor constituţionale ale art.1 alin. (5) – privind respectarea obligatorie a legilor şi securitatea raporturilor juridice – şi afectează protejarea dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, consacrat de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Constituţie.
În acest sens, Curtea apreciază că soluţia legislativă criticată face ca aplicarea legislaţiei rutiere – sub aspectul respectării limitelor vitezei de circulaţie pe drumurile publice -, pe de o parte, să se îndepărteze de la scopul ei, care vizează siguranţa traficului rutier şi, în mod special, ocrotirea vieţii şi a integrităţii corporale a persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, iar, pe de altă parte, să fie lipsită, în mare măsură, de componenta sancţiunii”, scrie în motivarea deciziei CCR.
„Soluţia legislativă mai sus menţionată nu este aptă, în opinia Curţii, să conducă la creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere, întrucât nu asigură conformarea conducătorilor de autovehicule la regimul legal de viteză prevăzut pentru întreg sectorul de drum respectiv.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Dimpotrivă, obligativitatea atenţionării conducătorilor de autovehicule cu privire la acţiunile poliţiei rutiere de supraveghere şi de control privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la limitele de viteză pe drumurile publice este de natură să ducă la creşterea agresivităţii rutiere pe segmentele de drum public pe care nu sunt postate panouri de atenţionare cu privire la prezenţa dispozitivelor destinate măsurării vitezei precizate anterior, iar nu la diminuarea şi stoparea acestei agresivităţi”, mai adaugă aceștia.