O profesoară a trimis poze controversate unui elev şi poate ajunge la închisoare! A fost Miss în urmă cu 4 ani. FOTO

Alexandra Chivu   
în Stiri de ultima ora
13/12/2018, 21:00
O profesoară a trimis poze controversate unui elev şi poate ajunge la închisoare! A fost Miss în urmă cu 4 ani. FOTO GALERIE FOTO
Profesoara care i-a trimis elevului de 15 ani poze în care era dezbăcată complet

O profesoară care îi trimitea poze controversate unui elev, poate ajunge la închisoare. Pe numele său Ramsey BethAnn Bearse este fostă Miss Kentucky, în 2014. Tânără are acum mari probleme cu legea, riscând chiar să stea până la 20 de ani după gratii.

De câțiva ani, BethAnn lucrează ca profesoară de fizică, lucru care îi poate aduce o condamnare foarte mare, din cauza faptelor sale, în paralel cu profesia. Bears a fost arestată vineri, ulterior eliberată, pentru că a trimis unui elev, în vârstă de 15 ani, poze cu ea dezbrăcată total.

O profesoară, fostă Miss, a trimis poze controversate unui elev și poate ajunge la închisoare

Iar cum acest luru este interzis de lege, mai ales în condițiile în care ești un cadru didactic. Din punctul celor care au văzut partea plină a paharului, știrea a stârnit mai multe reacții amuzante în mediul virtual, mulți afirmând că elevul de 15 ani nu ar fi trebuit să se plângă din cauza celor întâmplate. Cu toate acestea, este clar că fosta Miss Kentucky 2014 va suporta consecințele faptelor sale. De asemenea, aceasta, între timp, a fost dată afară de la liceul unde lucra.

O profesoară a trimis poze controversate unui elev şi poate ajunge la închisoare! A fost Miss în urmă cu 4 ani. FOTO
Tânără are acum mari probleme cu legea, riscând chiar să stea până la 20 de ani după gratii

Conform informațiilor din presă doamna Bearse a fost eliberată pe o cauțiune de 10.000 de dolari, după ce a fost condamnată. De asemenea, împotriva acesteia s-a adus o singură acuzație. De altfel, dacă nu va fi dovedită vinovăția ei, aceasta ar putea fi declarată nevinovată pentru faptele sale.

O profesoară a trimis poze controversate unui elev şi poate ajunge la închisoare! A fost Miss în urmă cu 4 ani. FOTO
De câțiva ani, BethAnn lucrează ca profesoară de fizică, lucru care îi poate aduce o condamnare foarte mare, din cauza faptelor sale

O situație problematică, ce implică un elev și un cadru didactic, a fost și la Buzău

Printre cazurile în care este implicat un elev, alături de profesorul său se află și situația din Buzău în care un elev și-a ironizat profesoara de desen. Acesta a comentat jignitor la adresa cadrului didactic, care a găsit-o pe profesoară îmbrăcată sumar într-un videoclip.

”Agresiuni în forme diferite asupra a trei profesori, de istorie, de desen și de latină. Un alt profesor a semnalat directorului adjunct că băiatul este violent la oră. Stă cu picioarele pe masă, strânge din pumni și din fălci. Pe mine mă amenință, pentru că ăsta-i felul lui.

Culmea, anul trecut l-am apărat deși avea 200 de absențe într-un an școlar. Acum are 50 de absențe, zece la o singură materie, chiar dacă sunt motivate. O să verific și eu adeverințele medicale, să văd cine le i dă. Nu știu ce are, indispoziții, răceală”, a declarat directorul școlii cu pricina, Ionel Banu.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×